Pregăteli pentru Paște
Autor: Fratele Fănică
Album: fara album
Categorie: Paște
Sunt 40 de zile timp în care…
Din vechime sau din auzite
Umblăm să facem voia lucrurilor sfinte
Din moși strămoși, tradiții hărăzite.

Pentru că-i mare sărbătoare
Să ne sfințim din cap până-n picioare
Să ținem post, o lună să mâncăm sănătos
Să avem mintea curată să-l primim pe Hristos!

Iar în această lună vă rog să nu mâncați
Decât azimi sărate cum ați fost învățați
Nu pâine frământată de pe la farisei
Aveți dar mare grijă voi copilașii mei.

Să nu folosim această zi de sărbătoare
Umflându-ne burțile cu băuturi și mâncare,
Și să nu zicem: ” Hristos a înviat! „
Folosind dreptatea și curajul omului beat

“De parcă ar veni Dumnezeu „
Zice omul trei sferturi ateu.
El nu vine într-o zi, El vine mereu
Depinde de tine nu de Dumnezeu!

Tot ce este în noi ca ființe
Păcate ce se nasc din dorințe
Din gânduri, din priviri, din vorbire
Să ne ajuți să ieșim prin sfințire.

Isus pentru aceea fost trimis în lume
Ca să salveze viața la mine și la tine
Si a suferit calvarul durerilor cumplite
Pentru că ne iubește pe noi ca un părinte

Paștele care vine, a fost, este și va fi
Hristos e acela care s-a jertfit,
Iar noi pe El îl vom sărbători
Doar Hristos fie în veci preamărit!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/286561/pregateli-pentru-paste