**PRIGOANE CONTRA NOII BISERICI**
Noua Biserică Penticostală din Mocrea a luat ființă într-o casă în care frații doreau să se adune pentru a se închina lui Dumnezeu, în duh și în adevăr. După numai o lună, acești frați adunați la rugăciune au fost arestați; casa a fost închisă și sigilată, iar după o noapte petrecută în arestul Primăriei, credincioșii au fost eliberați cu porunca să nu se mai adune la rugăciune.
În duminica Paștelui din anul 1931, fratele prezbiter Buda Dumitru a venit din nou la Mocrea pentru a sluji la Cina Domnului. Eram circa 40 de bărbați, femei și copii adunați împreună. În timp ce se împărțeau pâinea și rodul viței, care reprezintă trupul și sângele Domnului Isus, au venit jandarmii. Ne-au arestat și ne-au dus în curtea Primăriei, unde erau adunați mulți oameni, fiind zi de sărbătoare. Acolo ne așteptau notarul comunei, un maior de jandarmi și primarul comunei. Notarul și maiorul de jandarmi ne-au întâmpinat cu cele mai josnice înjurături și batjocuri, declarându-ne sectanți și eretici.
După ce au încetat cu înjurăturile, prezbiterul Buda Dumitru i-a rugat să i se permită să ia cuvântul. El a zis: „Astăzi sărbătorim Paștele, în amintirea învierii Domnului nostru Isus Hristos. Noi am fost adunați pentru împărtășirea cu trupul și sângele Domnului, așa cum El a poruncit urmașilor Lui. Dumneavoastră ne-ați arestat, ne-ați adus aici și ne-ați întâmpinat cu înjurături și batjocuri. Am citit și eu mai multe cărți din istoria primilor creștini, dar nicăieri n-am aflat despre creștini care să fi prigonit alți creștini. Dimpotrivă, cei ce nu credeau în Domnul Isus i-au prigonit pe creștini.”
După ce a spus aceste cuvinte, un fruntaș al comunei, numit Ursuțiu Ioan, a apărut în fața autorităților și a zis: „Vă rog, domnule maior, să nu-i mai înjurați pe acești oameni. Ei sunt credincioși în Dumnezeu, s-au rugat, au lăudat învierea Domnului, iar dumneavoastră îi înjurați și îi blestemați. Ei s-au rugat pentru bolnavi, și la rugăciunea lor mulți s-au vindecat. Vă rog să-i lăsați liberi. Dacă trebuie amendă sau orice pedeapsă pentru ce au făcut ei, să mi-o dați mie, dar pe ei să-i eliberați.” După aceste cuvinte, maiorul de jandarmi a zis: „Plecați acasă, dar să nu vă mai găsesc adunați la rugăciune.”
Am plecat din nou la casa fratelui Bulza Petru, unde am continuat serviciul împărtășindu-ne cu trupul și sângele Domnului. Adunările au continuat prin casele mai multor frați, schimbând mereu locul pentru a nu fi găsiți. De mai multe ori, însă, ne-au arestat jandarmii, ne-au dus la Primărie noaptea, ne-au bătut și ne-au ținut închiși până dimineața. De obicei, camera de arest nu era altceva decât o magazie insalubră.
În anul 1931, luna iulie, am mers cu frații Jimon Nicolae și Bulza Petru la Biserica Penticostală din comuna Târnova. Adunarea se ținea în casa fratelui Cătană Ion. Și acolo, în timpul serviciului divin, au venit peste noi jandarmii. Pe frații Bulza Petru și Jimon Nicolae nu i-au găsit, deoarece trecuseră într-o altă cameră, dar pe mine m-au văzut și mi-au scris numele. De asemenea, au scris numele tuturor fraților și surorilor din Târnova. Jandarmii au încheiat un proces-verbal în care au menționat învinuirea că ne-au găsit adunați la rugăciune. Procesul-verbal a fost înaintat la Judecătoria din orașul Ineu, reședința de plasă.
Urmarea a fost că, într-o joi seara, am fost arestat chiar în sat la mine. Am fost dus la Primărie, unde m-au ținut toată noaptea, iar vineri dimineața un plutonier și un jandarm m-au dus sub escortă la Judecătoria din Ineu. Aici i-am întâlnit și pe frații și surorile din Târnova, arestați și ei în urma procesului-verbal. Am fost și eu predat judecătorului. Acesta însă m-a eliberat, spunând că nu este drept să țină în detenție minori. Aveam doar treisprezece ani. Procesul-verbal a fost trimis la Tribunalul din Arad, unde, după mai multe înfățișări, am fost absolviți de pedeapsă cu toții. Ne-au eliberat, însă cu condiția să nu mai fim găsiți adunați la rugăciune.