Trei lucruri
Autor: Dionisie Giuchici
Album: vol. 1 - Domnul, nu eu!
Categorie: Diverse
TREI LUCRURI

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Trei lucruri dacă împlineşti
În viaţa de creştin, să ştii,
Pe DOMNUL tu îl preamăreşti,
Şi răsplătire vei primi.

Trei lucruri dacă te-ai gândit,
Să-ţi fie ţintă, căpătâi,
Pe calea care ai pornit
Vei fi la urmă locu-ntâi.

Trei lucruri, iată care sunt:
Întâi în rugăciuni să stai,
Să ceri putere, Duhul sfânt,
Aripi de zbor, aripi spre rai.

Apoi să cânţi şi să vesteşti,
Să spui la oameni că ISUS
Venit din slăvile cereşti,
Salvarea sfântă ne-a adus.

Să cânţi şi să te rogi, să spui,
E steagul, tricolorul sfânt,
Mai mare misiune nu-i,
Nici slujbă pe acest pământ.

Să cânţi înseamnă curcubeu
Atunci când cerul e-norat,
Să lauzi cântând pe DUMNEZEU
Ai biruit, eşti om salvat.

Dacă eşti cântăreţ sau nu,
Nu-i important ce voce ai
E important să cânţi şi tu
Cum cântă îngerii din rai.

Să cânţi şi să te rogi, să spui,
Înseamnă cerul înstelat,
Mai mare strălucire nu-i
Nici om mai binecuvântat.

Să cânţi ca David la palat
În adunare sau în văi,
Să fie Saul vindecat
Când va privi în ochii tăi.

Să cânţi ca Pavel inspirat,
Să se deschidă porţi de fier,
Să sune laude neîncetat
Să se audă pân' la cer.

Să-I cânţi lui DUMNEZEU în Duh,
Prin Duhul Sfânt să-nalţi cântări,
Să se ridice în văzduh
OSANA! până-n depărtări.

Să cânţi, căci e frumos să fii
În cor,sau un solist viteaz,
Dar nu să te arăţi ce ştii
Să cânţi cu lacrimi pe obraz.

Să cânţi, căci cântul e un jar
Ce-aprinde sentimente vii,
Căci al cântărilor altar
Revarsă numai bucurii.

În veşnicie cu ISUS
Vei auzi cântări, cântări,
Căci chinul, lacrima, s-au dus
Şi s-au schimbat în desfătări.

De-aceea cântă până când
Mai bate inima în piept,
Chiar dacă numai murmurând,
Fii cântăreţul înţelept.

Căci a cânta înseamnă foc
Ce arde orişice păcat,
Când noi cântăm, primim pe loc
Răspunsul binecuvântat.

Sunt trei, şi-acestea sunt surori,
Să cânţi şi să te rogi plângând,
Şi să vesteşti la muritori
Pe DUMNEZEUL drept şi sfânt.

Adevăratul mesager
Ce duce lumii vestea bună,
Înalţă rugăciuni spre cer
Ca să primească ce să spună.

Atunci când sfinţii s-au rugat
S-au pus şi norii în mişcare,
Şi locul s-a cutremurat,
Şi vântul s-a oprit pe mare.

Şi leii au rămas imuni
Şi încleştaţi precum citim,
Când Daniel în rugăciuni
Privea înspre Ierusalim.

Şi leii, şi un alt străjer
Ce s-a rugat aşa convins
Să se coboare foc din cer,
Şi-atunci altarul s-a aprins.

Şi Moise pentru Israel,
Şi David pentru-al lui păcat,
Şi Ieremia, Samuel,
În rugăciuni cu toţi au stat.

Sunt rugăciuni de mijlociri
Să ierte DUMNEZEUL drept,
Dar sunt şi rugi de mulţumiri
Pe care le-nălţăm din piept.

Sunt rugăciuni pentru-mpăraţi
Şi pentru oameni răi, profani,
Dar şi pentru surori şi fraţi
Ce-s sus, sau poate jos, sărmani.

Sunt rugăciuni, dar nu sunt toţi
Primiţi ca vameşul smerit,
Chiar dacă-s la altar preoţi
Ei n-au putere, s-au mândrit.

Ce fel de rugător sunt eu?
Dar eu? dar tu? te-ntreabă HRIST.
Nu eşti adesea fariseu
Şi-i laşi pe fraţi cu suflet trist?

Luaţi-L pe ISUS model
Şi veţi ajunge-n vârf de stânci,
Rugaţi-vă aşa ca El
Cu lacrimi, cu suspine-adânci.

Priviţi-L colo-n Ghetsimani,
Sau sus pe Golgota, smerit,
Cum s-a rugat pentru duşmani
Şi pentru oameni a murit.

HRISTOS e Stâncă şi Izvor!
HRISTOS din morţi a înviat!
Să ducem vestea tuturor:
Salvarea noastră din păcat.

Să predicăm Cuvântul Sfânt,
HRISTOS ne cheamă, ne-a trimis,
Să spunem celor care sunt
Că cerul încă e deschis.

Să vină cei pierduţi acas'
Sunaţi din trâmbiţi, să vestim,
Căci timpul care ne-a rămas
E timpul să ne pocăim.

Să înălţăm al nostru steag
Ca Petru la Ierusalim,
Ca Pavel în Areopag,
Şi fără frică să vestim.

Căci omul care a vestit
La oameni taina mântuirii,
Va fi de Tatăl răsplătit
În ziua mare a Revenirii.

Să predicăm, dar ia aminte
Să nu rămâi nerăsplătit!
Să nu fii numai în cuvinte,
Numai în vorbe pocăit.

Să nu fii fariseu făţarnic,
Să porţi în tine numai fum,
C-atunci vei regreta amarnic
De nu eşti pocăit acum.

Căci unii îl vestesc din ură,
Din duh de ceartă, pe HRISTOS,
Ei spun la alţii din Scriptură,
Dar ei n-au parte, n-au folos.

Aşa cum Pavel a strigat:
"Mă lupt cu firea mea murdară!
Mă lupt cu mine neîncetat!
Nu cumva să rămân afară!"

Mă lupt şi tuturor vă spun,
S-avem aceeaşi cumpătare,
Acelaşi numitor comun
Şi-n vorbe şi în comportare.

Să nu fim schelă şi cofraj,
Să fim betonul, armătura,
Să nu fim numai ambalaj,
Căci ne va osândi Scriptura.

Să nu fii mândru, încrezut
Că ai înţelepciune mare,
Căci din mândrie a căzut
Eterna stea strălucitoare.

Să nu fii lacom de arginţi,
Pe bani să predici mântuirea,
Să nu fii vânzător de sfinţi,
Că-ţi pierzi cununa, strălucirea.

Să nu fii băutor de vin
Sau alte băuturi ce-mbată,
HRISTOS te cheamă să fii plin
De cunoştinţa Lui curată.

Să nu fii vestitor fricos,
Pe "baal" de frică să-l săruţi,
Să iei din slava lui HRISTOS,
S-o dai la idolii cei muţi.

Prin har eu sunt ce sunt, prin har,
Nu pregătirea, cunoştinţa,
Prin Duhul Sfânt zidesc altar,
Prin El primim şi biruinţa.

Nu noi, HRISTOS l-a vindecat!
HRISTOS e milă, bunătate,
Să spui aceasta neîncetat,
Căci El ne iartă de păcate.

Să spui şi să te rogi fierbinte,
Să cânţi la fiecare pas,
Căci în curând pe plaiuri sfinte
HRISTOS ne va chema acas'.

În ţara unde nu-i durere,
În ţara fără de apus,
Căci Tatăl Sfânt ne dă putere
Să fim Mireasa lui ISUS.

Ca să zburăm ca porumbeii
Spre porumbarul pregătit,
Lăsând aici în vale leii
În chinuri fără de sfârşit.

Să prăznuim cu toţi serbarea
Şi nunta cea din veşnicii,
Cu îngerii, cu adunarea,
Cu-acele mii şi zeci de mii.

Fă DOAMNE astăzi pregătirea
La sfinţii lui ISUS HRISTOS!
Ca-n ziua când va fi răpirea
Să nu rămână nimeni jos!

Dorim cu orice preţ PĂRINTE
Să-nvingem pe Satan cel rău,
Prin Duhul Sfânt, prin fapte sfinte,
Prin sângele Fiului Tău.

Prin rugăciuni stăruitoare,
Prin vestea bună, prin cântări,
Să stăm mereu în aşteptare
Cu ochii aţintiţi în zări.

AMIN
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/28678/trei-lucruri