Biografia lui Hudson Taylor -  Anii de pregatire (3 /4 )

**Slavă Domnului! ** Am strigat eu. 400% în 12 ore, o dobândă minunată! Negustorii din Hull ar fi încântați dacă și-ar putea plasa banii cu o asemenea dobândă. M-am hotărât atunci să încredințez aceste bănci divine, care nu pot da faliment, economiile și câștigurile mele, după cum va fi nevoie. Aceasta a fost o hotărâre pe care nu am regretat-o niciodată. Nu pot spune de câte ori mi-am amintit de această întâmplare și cât de mult m-a întărit această amintire în cele mai dificile momente din viața mea.

Cu toate acestea, cei zece șilingi nu au durat mult, și din nou am fost pus la încercare, deoarece doctorul Hardey, fiind foarte ocupat, a uitat din nou că trebuia să mă plătească. Sâmbătă seara, în jurul orei 5, după ce terminase treburile, și-a luat locul în fotoliu pentru a discuta cu mine despre lucrurile lui Dumnezeu. Era un adevărat creștin, iar împreună petreceam multe ore în părtășie spirituală. Deodată, doctorul mi-a spus: „Taylor, nu-i așa că a trecut deja termenul pentru salariul tău?”

Puteți să vă imaginați emoția mea... A trebuit să aștept un moment înainte de a răspunde. Cu ochii fixați pe instrumentele din cabinet și cu spatele întors către el, i-am răspuns cât se poate de calm că termenul a trecut de mult. Ce recunoștință am simțit în acel moment! Desigur, Dumnezeu ascultase rugăciunea mea, și în momentul în care aveam cea mai mare nevoie, El a făcut ca domnul Hardey să-și amintească de salariul meu, fără ca eu să-i fi spus vreun cuvânt.

El a răspuns: „Îmi pare rău că nu mi-ai amintit. Știi cât sunt de ocupat. Și regret că nu m-am gândit mai devreme, căci tocmai în această după-amiază am trimis la bancă toți banii pe care îi aveam. Altfel, te-aș fi plătit chiar acum.”

Nu pot să descriu emoția pe care mi-au produs-o aceste cuvinte neașteptate. Nu știam ce să mai fac… Îndată ce doctorul s-a dus în camera lui, m-am retras în colțul meu de rugăciune și mi-am vărsat inima înaintea Domnului până ce mi-am regăsit calmul și, mai mult decât calmul, recunoștința și bucuria. Simțeam că Dumnezeu are căile Sale și că nu voi avea nimic de pierdut.

Mi-am petrecut seara, așa cum obișnuiam să fac sâmbăta, citind Cuvântul Lui Dumnezeu și pregătind subiectul pe care aveam să-l discut în diferitele mele vizite de a doua zi. În jurul orei 10 mi-am luat pardesiul și mă pregăteam să plec spre casă, destul de mulțumit știind că la acea oră voi deschide poarta singur, cu cheia de siguranță, deoarece gazda mea se culca mai devreme. Desigur, nu mai aveam speranța de a primi bani în acea noapte. Dar poate că Dumnezeu va interveni luni, și voi putea să-i plătesc gazdei mele la începutul săptămânii, așa cum mi-aș fi dorit.

Chiar în clipa în care mergeam să sting lampa, am auzit pașii doctorului Hardey în grădină. Râdea singur din toată inima. Intrând, a cerut caietul cu socoteli și mi-a spus serios că unul dintre clienții săi bogați venise chiar atunci să-și achite nota. Nu mă gândeam că aceasta ar putea avea legătură cu situația mea, altfel m-aș fi simțit puțin stânjenit.

Suma de bani a fost notată în caiet, iar doctorul Hardey abia se retrăsese când, deodată, s-a întors și, spre surpriza și recunoștința mea, mi-a întins câteva dintre biletele pe care le primise, spunând: „Taylor, ar fi bine să iei acești bani; vom termina socotelile săptămâna viitoare.”

M-a lăsat singur, fără să observe uimirea mea. M-am retras și am lăudat pe Domnul din toată inima, fiind fericit că, după toate acestea, puteam să-mi continui visul de a merge în China.

Pentru mine, aceasta nu a fost o simplă întâmplare, și adesea am găsit multă mângâiere și putere, amintindu-mi de această experiență în momentele de mari încercări.

Toate aceste lucruri l-au făcut pe Hudson să înțeleagă că banii nu sunt lucrul cel mai important în slujba lui Dumnezeu.

El îi scria Ameliei: „În 6 sau 8 luni aș putea să vorbesc puțin chinezește. Și dacă voi putea să învăț adevărul Evangheliei pe un singur sărman păcătos, și Duhul Sfânt va face să pătrundă Cuvântul în sufletul lui, ca să fie mântuit, atunci toată veșnicia va fi fericit și va lăuda pe Domnul. Atunci ce ar mai conta suferințele de 4 sau 5 luni de călătorie?”

Se gândea că, dacă nu putea să plece ca asistent de doctor de bord, să se îmbarce ca marinar, dar un căpitan i-a spus că el, în niciun chip, nu ar putea să reziste muncii cerute. Și Dumnezeu nu a îngăduit să facă acest sacrificiu. Era prea tânăr și îi trebuia o pregătire mai îndelungată, mai multă experiență în lucrurile lui Dumnezeu. Părinții și prietenii lui, cărora le ceruse sfat și a căror hotărâre o considera o indicație a voii lui Dumnezeu, au fost cu toții de acord că ceasul plecării nu sosise încă.

Mai avea multe lucruri de învățat. Îi scria Ameliei: „Îți recomand să nu începi niciodată să citești din Biblie, nici măcar din altă carte, și nici să scrii vreo scrisoare, fără să-ți fi îndreptat inima mai întâi spre Domnul, pentru ca El să te conducă, să te lumineze și să te învețe.”

Doctorul Hardey i-a propus să-și completeze studiile medicale, angajându-se la el pentru mai mulți ani. Taylor, deși foarte doritor să devină medic, a refuzat, pentru că nu se putea angaja pe termen lung, neștiind când și cum îi va deschide Domnul drumul spre China. După mai mult timp de rugăciune, a ajuns la convingerea că nu trebuie să mai rămână mult timp la Hull. Învățase de la doctorul Hardey tot ce era necesar, iar a sta aici mai mult timp ar fi însemnat o pierdere de timp.

În acele zile, credința lui a trecut printr-o încercare neașteptată. Tatăl său nu era mulțumit cu situația financiară a familiei și se gândea să se stabilească în Canada sau Statele Unite. Hudson a primit de la mama sa o scrisoare în care îl întreba dacă ar fi dispus să-l înlocuiască pe tatăl său pentru doi ani. El nu a luat deloc în seamă dorința părinților lui. Ar fi venit cu bucurie să-l înlocuiască pentru doi ani, chiar și pentru zece, dacă ar fi fost vorba că, în felul acesta, ar putea pleca să lucreze în China.

Dar, puțin timp după aceea, Hudson s-a gândit că este egoist rămânând doar la punctul său de vedere, și cu sinceră căință i-a scris tatălui său: „Conștiința mi-a reproșat de mai multe ori răspunsul pe care ți l-am dat când m-ai întrebat dacă aș fi dispus să vin acasă pentru doi ani, și nu pot