Biografia lui Hudson Taylor -  Anii de pregatire (1 /4 )

Munca în farmacia tatălui său l-a învățat să ofere anumite remedii bolnavilor. Acum i se părea că ar putea, ca ajutor al unui doctor, să învețe totodată și medicina. A scris lui George Pearse, secretarul asociației din Londra, care s-a interesat de el și, împreună cu comitetul, au hotărât că societatea era dispusă să-i plătească studiile în medicină, dacă îl găsește potrivit pentru China. Scrisoarea punea diferite întrebări despre probleme religioase, de educație etc. și îi cerea un răspuns clar. El a scris, în aprilie 1851, o scrisoare lungă, în care, după ce a istorisit întoarcerea lui la Dumnezeu și chemarea lui, a răspuns la întrebările care i se puneau.

În acest timp, Hudson găsește un loc de asistent la unul dintre cei mai buni chirurgi din Hull, la doctorul Hardey, rudă prin alianță cu familia lui. Cu câteva zile înainte de a părăsi Barnsley, Hudson a vorbit pentru prima oară în public, la Royston.

Doctorul Hardey era credincios, iar Hudson s-a împrietenit repede cu el. Chiar se rugau împreună. După un timp petrecut în casa doctorului, Hudson s-a mutat la mătușa lui, care nu avea copii și era bucuroasă să-l ia în gazdă pe nepotul ei.

Însă Hudson nu era încă în armonie cu Dumnezeu cu privire la sentimentele lui cele mai intime. Se gândea prea mult la tânăra aceea care îi intrase în suflet cu un an și jumătate înainte. Acum, la Hull, o vedea mai des, pentru că școala ei era aproape. Dar, în același timp, își dădea din ce în ce mai mult seama că ea nu era predată în totul Domnului."Și trebuie să merg în China?" îi spunea ea, cu un ton care voia să spună: "Ce bine ar fi să rămânem aici și să slujești lui Dumnezeu în țara noastră!"

În aceeași perioadă, Hudson a avut și unele experiențe folositoare. Puțin înainte de a părăsi Barnsley, a ieșit, din motive de conștiință, din comunitatea religioasă din care făcuse parte și în care crescuse. Luptele de conștiință pe care le-a avut l-au făcut să studieze istoria Bisericii, și aceasta i-a arătat limitele rânduielilor omenești, chiar și ale celor mai bune.

Tot acum, Hudson mergea la adunările celor care erau cunoscuți ca "frații din Plymouth", nume dat după localitatea în care era o adunare mai mare. Acești credincioși aprofundau Scriptura, se adunau în fiecare duminică pentru frângerea pâinii și înțelegeau că strângerile laolaltă trebuie să respecte unitatea trupului lui Hristos, în care toți sunt frați, iar Duhul Sfânt este Cel care îngrijește să fie în adunare daruri, așa cum voiește El. Predicile lor, care constau în explicații mai adânci ale Cuvântului lui Dumnezeu, răspundeau și nevoilor lui. Acești frați puteau să-i dea un exemplu de credință atât pentru lucrurile duhovnicești, cât și pentru cele pământești. De la ei a aflat și despre George Muller din Bristol, a cărui lucrare tocmai lua o dezvoltare neașteptată. Muller întreținea o sută de orfani și cerea Domnului banii necesari pentru a întreține o mie. Această lucrare făcută printr-un om fără resurse personale, datorită numai credinței, era o mărturie pentru ceea ce putea face rugăciunea. Aceasta a făcut o mare impresie asupra lui Hudson și l-a încurajat. Cam în acest timp, un prieten i-a atras atenția asupra unor versete din Scriptură în legătură cu venirea din nou a Domnului Hristos. În felul acesta, Hudson a înțeles că Domnul Hristos va veni să răpească pe ai Săi de pe pământ înainte de necazul cel mare. „Am învățat de asemenea că timpul când El va veni pentru ai Săi nu a fost descoperit și că privilegiul nostru este ca zi de zi, ceas de ceas, să trăim ca oameni care Îl așteaptă pe Domnul.”

Un misionar german, Lobscheid, a venit din China prin Londra. Hudson a cerut un concediu doctorului Hardey și, împreună cu sora lui, Amelia, a plecat la Londra să stea de vorbă cu acest misionar. Acum a făcut cunoștință și cu Pearse, cu care întreținea corespondența. Lobscheid i-a dat numeroase învățături despre câmpul de misiune, dar n-a avut o impresie prea bună despre Hudson și i-a zis: „Dumneata nu vei face treabă în China.” I-a spus așa pentru că Hudson avea ochii albaștri și era blond. „Când te vor vedea cu părul așa cum ești, se vor depărta de dumneata și nu te vor asculta.” „Și totuși, Dumnezeu m-a chemat și El știe culoarea părului și a ochilor mei,” i-a răspuns Hudson.

După vizita la Londra, Hudson s-a întors la Hull, unde a locuit într-o casă mobilată dintr-un cartier mărginaș și își făcea singur bucătăria. Cu economiile realizate putea să pună deoparte, așa cum se hotărâse, zece la sută din veniturile pe care le avea. În camera lui singuratică, putea să pună mai mult timp deoparte pentru rugăciune și citirea Bibliei. Până acum văzuse mizeria când vizita pe cei săraci, dar acum împărtășea viața săracilor. Căuta să se obișnuiască să suporte lipsurile și să aibă cu ce ajuta pe cei săraci, cărora le vestea Evanghelia. Pentru aceasta, renunța la lux (cum zicea el), adică la unt, lapte și mânca cele mai simple mâncăruri. Gândindu-se că trebuie să plece în China, departe de orice ajutor omenesc, neavând să se bizuie decât pe Dumnezeu ca să-l ocrotească, să-l întrețină, să-l ajute în toate privințele, Hudson simțea că pentru aceasta îi trebuie mai multă putere duhovnicească. Se întreba: Ce s-ar întâmpla dacă credința mea va fi prea slabă? Când va pleca în China nu va trebui să ceară nimic nimănui, numai lui Dumnezeu va trebui să-i spună totul. A învăța, înainte de a părăsi Anglia, să atingă inimile oamenilor numai prin rugăciune, acesta era acum scopul lui Hudson Taylor. Știa că credința este un dar al lui Dumnezeu, dar că să crească trebuie să fie pusă la încercare. Deci, binecuvântată fie încercarea—zicea el—binevenit fie tot ce poate mări sau întări acest prețios dar.

Este cunoscută experiența personală a lui Hudson Taylor în legătură cu ascultarea rugăciunii. Mii de creștini din lumea întreagă au fost înviorați prin ea. Iată o întâmplare cum o istorisește el însuși: „Doctorul Hardey, fiind foarte ocupat, voia ca eu să-i amintesc când trebuie să-mi plătească. Eu m-am hotărât să nu-i amintesc direct, ci să rog pe Dumnezeu să-i aducă aminte și să mă încurajeze astfel, răspunzând rugăciunii mele. Odată, când trebuia să-mi plătească pentru un trimestru, m-am rugat mai mult ca de obicei. Ziua a venit, însă doctorul Hardey nu și-a amintit de salariul meu. Am continuat să mă rog.