O, de-ai mai crede înc-odată...
Și de-ai mai face înc-un pas... -
Așa, cu ființa sfâșiată...
Așa, cu lacrimi pe obraz...

Așa, cu inima zdrobită
De greul ce-a căzut nespus...
Și cu privirea obosită
De-ai mai privi o dată-n sus...

De-ai îngâna o rugăciune
Cu un oftat rămas de ieri,
Ar răsări a Lui Minune
Și-un Glas iubit dintre tăceri...

S-ar frânge cerul pentru tine,
În ceasul ce-ți părea pustiu...
Să vezi cum izbăvirea vine
Și să-nțelegi că nu-i târziu...

Și două Brațe s-ar întinde,
Când ai crezut că toți s-au dus...
Și în Iubire te-ar cuprinde,
Cu veșnicia Lui, Isus...

Să înțelegi că-I ești Comoară
Și mai depreț de-un Heruvim...
Să nu conteze ce-o să doară,
Căci El te-a ferici deplin...

O, nu te prăbuși în tine...
Dar te-ai căzut, să nu stai jos -
Ridică-te și prin suspine
Și plânge demn, pentru Hristos!


O, de-ai mai crede înc-o dată...
Și de-ai mai face înc-un pas...
Ți-ar fi ființa alinată
Și lacrima pe-al tău obraz...

Amin.