1. Cum sa nu fi pedepsit de El,
De Cel ce a dat omului pricepere?
Căci e ferice de cel pe care-l înveți a Ta lege
Si pe care-l pedepsești Tu, Doamne.

2. Oare Cel ce a întocmit ochiul,
S-ar putea să nu vadă?
Cand prin a Lui mărire
El e îmbrăcat în slavă.

3. Cel ce a sădit urechea,
S-ar putea să nu audă?
Cand pe genunchi te așezi noaptea
El ascultă a ta șoaptă.

4. Și când gânduri negre se frământă
Cu grămadă înăuntrul meu,
Mângâierile Tale, Doamne
Îmi înviorează sufletul mereu.

5. Da, El cunoaște chiar si gândurile omului
Și știe ca sunt deșarte...
Dar prin a Lui bunătate,
Nu ține seama de toate.

6. De câte ori zic că piciorul mi se clatină
Bunătatea Ta, Doamne, ma sprijină!
Căci Tu ești turnul meu de scăpare
Și stâncă mea de adăpost cea tare.

7. Binecuvântat să fie Domnul
Cel ce a creat cerul si pământul
A Lui să fie toată slava
Acum, și-n veci de veci, Amin!