„ Eu... voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16:18)

  Universul creștin este foarte vast și diversificat. Până și în localitățile cele mai mici poți întâlni biserici și comunități diferite. Pentru că de multe ori nu asemănările ci deosebirile ne caracterizează, este firesc să te întrebi: „Care este biserica adevărată?” Cea mai simplă și sigură metodă de a identifica adevărata Biserică a lui Hristos este analizarea trăsăturilor de bază ale Bisericii de la început, ale Bisericii Primare, și compararea originalului cu ce întâlnești astăzi. Atunci când citești Noul Testament descoperi o Biserică care are la temelie învățătura lui Hristos și a  apostolilor; o Biserică în care este predicată mântuirea prin har și nu prin fapte; o Biserică în care botezul este aplicat doar celor care au crezut mai întâi; o Biserică care practică disciplinele spirituale; o Biserică în care se exercită disciplinarea membrilor; o Biserică a persoanelor, nu a mulțimilor; o Biserică cu viziune misionară pentru câștigarea sufletelor; o Biserică separată de stat; o Biserică  fără ambiții lumești, disprețuită și persecutată; o Biserică care așteaptă revenirea lui Hristos.

  Ce vedem astăzi? Odată cu trecerea timpului oamenii s-au îndepărtat tot mai mult de trăsăturile Bisericii Apostolice. Regenerarea prin botez, unirea cu statul, închinarea la icoane și la sfinți, interdicția laicilor de a deține și citi Biblia, dezinteresul sistemului pentru persoană, persecutarea minorităților religioase, ... sunt numai câteva din învățăturile și practicile care îndepărtează oamenii de original. Încă din  vremurile apostolice au apărul învățăturile false. Tendința aceasta s-a menținut până astăzi. Iată câteva din cele mai dăunătoare erezii: Regenerarea prin botez (Secolul II); Botezul copiilor mici (Sec. II-III); Dezvoltarea unei ierarhii (Sec. III); Unirea cu statul (Sec. IV); Promovarea Mariolatrie (451 d. H. - Calecedon); Închinarea la icoane și sfinți (787 d. H. Niceea); Doctrina indulgențelor; Doctrina purgatoriului; Infailibilitatea papală; Celibatul preoților (1123 d. H.); Doctrina Transsubstanțializării (1215 d. H.); Spovedania; Înființarea Inchiziției; Interzicerea laicilor de a deține și citi Biblia (1229-Tulus, Franța). Exemplele ar putea continua. Ca o caracteristică generală se remarcă abandonarea Bibliei, unirea cu statul și persecutarea altora. De observat că schimbările n-au avut loc deodată, și au cuprins cvazi-majoritatea comunităților creștine.

  Totuși, ca și în vremea de apostazie din generația profetului Ilie, Domnul și-a păstrat mereu, ici-colo, comunități creștine care au rămas fidele Scripturii Noului Testament, de multe ori cu prețul vieții. Printre aceste comunități minoritare, fidele Scripturii, putem să-i amintim pe; Donatiști, Paterieni, Catari, Pauliceni, Anabaptiști, Petrobrusieni, Arnoldiști, Henricieni, Albigenzi, Waldenzi, Baptiști... De remarcat că în primele secole creștinii erau persecutați de iudei și păgâni. Odată cu Constantin și unirea Bisericii cu statul grupările izolate de creștini care au rămas lângă Biblie au început să fie persecutate de creștinii majoritari, de Biserica unită cu Statul. De subliniat că atunci când Domnul a inițiat Reforma protestantă, oameni ca Luther și Calvin nu au mers până la capăt cu întoarcerea lor la Scriptură. Iar atunci când religia lor a devenit majoritară, aceștia au început să persecute pe minoritari.

  Dacă ai dreptarul învățăturilor sănătoase,  adică Biblia, este destul de ușor să distingi între adevăr și fals. Provocările astăzi pentru adevărata Biserică și adevărații creștini nu sunt mai mici ca în celelalte vremuri. Dimpotrivă, libertatea și prosperitatea vremurilor noastre aduc provocări noi și cumplite, provocări nemaiîntâlnite până acum, provocări care au ”darul” să-i modeleze pe creștini după chipul lumii, să-i facă fără zel pentru adevăr și irelevanți în societate. Întotdeauna va exista, pentru Biserica adevărată, provocarea să urmeze învățături greșite, să fie condusă de oameni firești, să se lase influiențată de duhul lumii, să fie stăpânită de formalism religios, să se confrunte cu dezbinarea. În istoria Bisericii, mult mai dăunătoare au fost relele izvorâte din interior decât loviturile din afară. În ciuda dificultăților, Biserica Domnului a supraviețuit și va supraviețui, pentru că se află în Mâna lui Dumnezeu, El o zidește și o protejează, El separă grâul de neghină, El o proslăvește. Întreb: suflete, faci parte din Biserica Domului? Biserica  locală pe care o frecventezi este după modelul Scripturii? Dacă nu, pentru binele sufletului tău, identifică una autentică și alătură-te ei în marșul triunfal spre veșnicie.