Doamne, sub privirea Ta
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 17
Categorie: Diverse
1. Doamne, sub privirea Ta
este-ntreagă viaţa mea!
Adevăru-acesta sfânt
să nu-l uit azi pe pământ!

R: /:Să-Ţi slujesc deplin, mereu,
Ție, Veșnic Dumnezeu! :/

2. Necurmat Tu mă privești,
şi din slăvile cereşti
îmi dai har îmbelşugat,
să Te-ascult cu-adevărat!

3. Mulţumesc şi mă închin,
Tu eşti Tatăl meu Divin!
Pentru Fiul Tău iubit,
mulţumesc, o, fii slăvit!

I: Cântările Harului, volumul 17, cântarea 191
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/287293/doamne-sub-privirea-ta