**Creația în Geneza 1-2 și Miturile Antice: O Analiză Teologică și Istorică**

 ---------------------------------------------------------------------------------------

Narațiunea creației din primele două capitole ale Genezei este una dintre cele mai emblematice și profunde relatări din întreaga Biblie. Ea stabilește fundamentele credinței creștine, definind relația dintre Dumnezeu, om și univers. De-a lungul istoriei, multe culturi antice au dezvoltat propriile lor mituri despre originea lumii și a omului. Studiul comparativ dintre Geneza și aceste mituri evidențiază diferențe esențiale, care reflectă nu doar viziuni cosmologice distincte, ci și concepții diferite despre natura divinității și relația sa cu creația.

**Relatarea biblică a creației din Geneza 1-2**

În Geneza, creația este descrisă într-o formă organizată, divizată în șase zile distincte, urmate de odihna din ziua a șaptea. Această structură subliniază ordinea și intenția divină. Dumnezeu creează prin simpla rostire a cuvintelor „Să fie... ”, iar ceea ce este creat este descris ca fiind „bun”. Omul, creat în ziua a șasea, este culminația lucrării divine, fiind făcut „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26).

Un alt aspect esențial este relația unică dintre om și Dumnezeu. În Geneza 2, Dumnezeu îl creează pe Adam din țărâna pământului și îi insuflă viață, oferindu-i o poziție specială de administrator al creației. Eva este creată din coasta lui Adam, simbolizând parteneriatul și complementaritatea dintre bărbat și femeie.

Această relatare a creației este marcată de pace, ordine și o relație personală între Creator și creație. Nu există conflicte cosmice sau lupte între forțe divine, așa cum vom vedea în miturile altor culturi.

**Miturile antice despre creație: Babilon, Egipt, Grecia**

În mitologia babiloniană, mitul *Enuma Elish* descrie un scenariu foarte diferit. Aici, creația lumii apare din lupta dintre zeii Tiamat și Marduk. Marduk o învinge pe Tiamat, o zeiță a haosului, și creează lumea din trupul ei. Această viziune asupra creației este una de violență și conflict, unde haosul este elementul primordial.

În mitologia egipteană, zeul Atum creează lumea din haosul apelor primordiale, însă procesul este repetitiv, într-un ciclu de moarte și renaștere. Deși zeii egipteni nu se luptă între ei la fel ca în mitologia babiloniană, ei sunt vulnerabili și dependenți de ciclurile cosmice.

În mitologia greacă, creația lumii începe cu haosul primordial, iar zeii, precum Zeus, preiau controlul doar după ce își înving predecesorii titani. Lumea grecilor antici este una în care ordinea vine din lupte și războaie divine.

**Comparație între Geneza și miturile antice**

Ceea ce diferențiază povestea creației din Geneza de miturile antice este lipsa completă a conflictului între forțele divine. În timp ce în miturile antice haosul precede ordinea, Geneza prezintă o creație care este rezultatul unui plan bine definit al unui Dumnezeu suveran și atotputernic. Lumea nu este rezultatul unui accident cosmic sau al unei lupte între zei, ci este creată cu intenție și scop.

În plus, Geneza subliniază bunătatea creației. Fiecare etapă a creației este încheiată cu declarația că „Dumnezeu a văzut că era bun” (Geneza 1:10,12, 18,21, 25). Acest concept de „bunătate” a creației este absent din multe mituri antice, unde lumea materială este adesea privită ca imperfectă sau chiar coruptă.

De asemenea, relatarea biblică pune accent pe valoarea și demnitatea umană. Omul nu este doar o parte din creație, ci este făcut după chipul lui Dumnezeu și are un rol central în planul divin. În miturile antice, oamenii sunt adesea creați pentru a servi zeilor, fiind ființe secundare în ordinea cosmică.

**Influența asupra teologiei și gândirii creștine**

Creația din Geneza 1-2 a avut un impact profund asupra dezvoltării teologiei creștine. În primul rând, subliniază monoteismul absolut. În contrast cu politeismul din miturile antice, Geneza afirmă că există un singur Dumnezeu, care este Creatorul tuturor lucrurilor. Aceasta a condus la dezvoltarea unei viziuni teologice clare despre suveranitatea lui Dumnezeu și despre responsabilitatea morală a omului.

În al doilea rând, faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu a fundamentat idei esențiale despre demnitatea umană, libertatea și responsabilitatea omului. În tradiția creștină, fiecare ființă umană are valoare și drepturi, pentru că reflectă imaginea divină. Această concepție a influențat nu doar teologia, ci și etica socială creștină, inclusiv drepturile omului, justiția și responsabilitatea față de semeni.

În al treilea rând, ideea creației bune a influențat viziunea creștină asupra lumii materiale. Spre deosebire de multe religii și filosofii care privesc lumea fizică ca fiind rea sau iluzorie, creștinismul a susținut că creația lui Dumnezeu este bună și demnă de îngrijire. Acest lucru a avut implicații importante asupra dezvoltării unei etici creștine a grijii pentru mediu.

**Concluzie**

Comparând creația din Geneza 1-2 cu miturile antice, observăm diferențe esențiale care reflectă o viziune teologică distinctă despre Dumnezeu, om și lume. Relatarea biblică subliniază ordinea, bunătatea și suveranitatea divină, în contrast cu haosul și conflictul din miturile păgâne. Această viziune a avut un impact profund asupra credinței creștine, modelând modul în care creștinii înțeleg relația lor cu Dumnezeu și responsabilitatea lor față de lume.