Frumos e crinul, alb străjer
veghind în văi străine.
Și macul, roșu făclier...
Și-atâtea flori ce cresc și pier...
Dar cum va fi acolo-n cer,
Isuse, lângă Tine?

Frumos e crinul în apus,
Purtând în păr rubine!
Pe toate mâna Ta le-a pus,
și toate ard c-un dor nespus.
Dar cum va fi acolo sus,
Isuse, lângă Tine?

Frumos e timpul fericit
de rugăciuni senine.
Asculți frățescul grai iubit
și nu te mai vrei despărțit.
Dar cum va fi în nesfârșit,
Isuse, lângă Tine?

Frumos e-n veci Cuvântul Viu
al Sfintei Cărti divine.
În ea citesc în ceas târziu,
ce-am fost cândva și ce-am să fiu.
Și-aș vrea odată să mă știu,
Isuse, lângă Tine!