Oricât ai auzi Cuvântul
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările căinței
Categorie: Slujire
Oricât ai auzi Cuvântul,
să-ți placă să-L auzi mereu
că-n El, oricine ți L-ar spune
îți glăsuiește Dumnezeu.
Oricât ai auzi mustrarea
când ai călcat pe ce e drept,
să n-o urăști, oricine-o spune
c-așa te faci mai înțelept.
Oricât ai auzi durerea
chemând ca să-i ajuți când poți,
n-o ocoli ci mergi și-ajută-i,
c-atunci ești semenilor soț.
Oricât ai auzi cântarea,
dorește-o, să te nalți mai sus,
purtat pe-a ei cerești aripe
te vei atinge de Isus.
Oriunde să te-aștepte foamea
nu trece fără s-o alini,
c-atunci la masa ta săracă
poți ospăta trimeși divini.
Oricând te va chema iubirea
nu trece fără s-o săruți...
c-atunci în casa ei cerească
stăpân și soț ai să te muți.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/287721/oricat-ai-auzi-cuvantul