DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI
Autor: Daniel Ioan Notar
Album: DECĂDEREA FIRII UMANE
Categorie: Credință

Când putem fi binecuvântați de Dumnezeu? GEN. 14.1–24

INTRODUCERE

Două grupuri de țărișoare s-au bătut între ele v. 1-4, și cei ce s-au răsculat, au repurtat un șir de victorii v. 5-7, dar confruntarea finală, s-a dat în Valea Sidim v. 8. Acolo, biruitorii Sodomei și Gomorei, au luat toate bogățiile și hrana, dar și pe Lot cu familia și averea lui v. 10-12.

Avraam a eliberat pe Lot, și când s-a întors de la luptă, i-a dat zeciuială lui Melhisedec, preot al Dumnezeului celui Preaînalt, care a cerut binecuvântarea de la Dumnezeu, peste Avraam și tot ce era al lui v. 18-20. Când putem fi binecuvântați de Dumnezeu?

1. CÂND NE LUPTĂM SĂ-I SCOATEM PE ALȚII, DIN ROBIE v. 11-14.

2. CÂND SLUJIM DOMNULUI CU DARURILE NOASTRE v. 17,20.

3. CÂND NE FERIM DE COMPROMISURI v. 21-24.

CONCLUZIE

Cu Avraam, Dumnezeu a făcut un legământ prin credință cap. 12.1,2, și i-a spus că respectarea obligațiilor, va aduce binecuvântarea peste neamul său, și peste alți oameni dintre neamuri.

Ca să putem fi o binecuvântare pentru oamenii din jur, trebuie să facem lucruri prin credință, și aici au fost enumerate, doar câteva.

„Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; iți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.” Gen. 12.2.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/schite/287788/despre-faptele-firii-pamantesti