Mulți oameni înțeleg din punct de vedere teologic că Dumnezeu le iertă nelegiuirea și nu-și va mai aduce aminte de păcatul lor." (Ieremia 31:34);"cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi." (Psalmii 103:12);"El va arunca toate păcatele noastre în adâncul mării” (Mica 7:19); dar totuși se simt atât de vinovați pentru păcatele din trecutul lor.

Adevărul este că, dacă ești cu adevărat născut din nou și dacă ești iertat, te simți mai rău cu privire la păcatele tale decât un necredincios. Pentru că acuma ai o nouă natură, Domnul a făcut o lucrare în viața ta de-a te schimba. Nu ești doar îndreptățit - declarat neprihănit și acoperit "legal" prin neprihănirea lui Isus Hristos, dar Duhul lui Dumnezeu și-a luat reședință în inima ta. Fiindcă Duhul Sfânt devine proprietarul inimii tale, sensibilitatea ta la păcat este mai intensificată decât a fost vreodată în întreaga ta viață.

Necredincioșii simt vinovăție, frică și anxietate, dar nu simt toată greutatea realității al păcatului. Când Duhul lui Dumnezeu locuiește în inima ta, uită-te la apostolul Pavel. Ce spune el?"Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu." (1 Timotei 1:15) Pavel se vedea pe sine ca fiind cel mai mare și cel mai rău dintre toți păcătoșii! Acesta era un apostol, un om care a umblat în trup cu Fiul lui Dumnezeu, un învățător. Cum poate un om de statura lui să se descrie "păcătosul cel mai mare"?

Iată un principiu simplu - pe măsură ce crești în Hristos ca credincios, vei păcătui mai puțin și te vei simți mai rău. De ce? Pentru că, când păcătuiești mai puțin, iubești mai mult neprihănirea; cu cât iubești mai mult neprihănirea, cu atât devii mai asemănător cu Domnul Isus Hristos; cu cât devii mai asemănător lui Hristos, cu atât mai mult urăști păcatul!

Adevărata inimă a unei persoane evlavioase este întotdeauna zdrobită din cauza păcatului! Totodată, există pace și bucurie în inima unui credincios, pentru că în același timp ce suntem zdrobiți de păcatul nostru, suntem conștienți de dragostea, harul mila și iertarea lui Dumnezeu. Așa că trăim în această "zdrobire veselă"!

Dar dacă nu simți greutatea păcatului tău și nu tânjești după sfințenie, nu ești un creștin autentic!

Mulți oameni poate spun: "M-am mărturisit, mi-am cerut iertare, m-am căit de păcatele mele din trecut, și știu că Dumnezeu m-a iertat, dar totuși există un lucru de acum 10 ani de care mă simt încă sfâșiat. Simt de parcă Dumnezeu ar vrea să continui să-mi fie rușine. Cum pot să merg înainte cu încredere că Dumnezeu mi-a dat har și pot avea pace și bucurie?"

Răspunsul este simplu! Nu fi scafandru! Nu te scufunda în abis, pentru a-ți trage păcatele dintr-un loc în care Dumnezeu le-a aruncat pe vecie. Nu te adâncii în trecut! Ne te mai uita înapoi! Nu te concentra asupra păcatelor tale din trecut! Păcatele din trecut sunt iertate și uitate! Dacă Dumnezeu nu-și amintește de ele, de ce îți amintești tu? Să locuiești în trecutul tău este un eșec spiritual, de-a accepta iertarea deplină și harul care ți-a fost dat în Hristos. Dacă ești zdrobit, să fi zdrobit de păcatele tale prezente, nicidecum din trecutul tău.

Dacă ai de gând să-ți paralizezi viața creștină, poți să o faci destul de ușor, mergând continuu înapoi, gândind-ute la păcatele trecute și batându-te pe tine însuți pentru acestea. Lasă trecutului în trecut pentru că tot trecut este acoperit de sângele lui Isus Hristos. Dumnezeu nu-și amintește de el, de ce iți amintești tu? Ca păcătoși iertați, trebuie să trăim în "bucuria iertării" și a "zdrobirea păcatelor prezente", dar nicidecum nu trăim în trecut.

Deci, ce este închinarea? Închinarea este capacitatea de-ai mulțumi în mod constant lui Dumnezeu pentru ceea ce El făcut, repetând tot ce a făcut Dumnezeu pentru tine, meditând la lucrările Domnului în viața ta. Deci, când te uiți înapoi la viața ta, nu ar trebui să-ți aduci aminte de păcatele tale, ci mai degrabă să vezi harul lui Dumnezeu! Har, peste har, peste har, peste har, în viața ta. De aici vine bucuria! Cu siguranță, bucuria noastră va fi întreruptă de păcatele noastre prezente, dar trebuie să ne amintim că există speranță și iertare atunci când se întâmplă acest lucru.

Trebuie să ne străduim de-a nu păcătui, fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să nu păcătuim,"dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. (1 Ioan 2:1-2) Domnul Isus Hristos este Avocatul nostru care stă în fața Judecătorului, pledând cazul nostru, și care ne asigura un verdict favorabil. Isus Hristos nu numai că a murit pentru păcatele noastre, ci și vorbește cu Dumnezeu pentru a obține iertarea noastră de la El. Ce mesaj minunat, plin de speranță pentru copiii lui Dumnezeu. Toată slava, lauda și mulțumirea să fie numai Domnului!