**Crucea Vieții Mele**


M-am plecat înaintea Domnului când eram doar un copil,
Cu inima deschisă, căutându-L cu o dorință tainică și aprinsă.
La vârsta de șaisprezece ani am simțit chemarea divină,
Șoaptele iubirii Lui răsunau adânc în sufletul meu tânăr.

Nu înțelegeam la început Cuvântul Său măreț,
Versetele păreau ca ecouri dintr-un tărâm îndepărtat.
Dar mă țineam strâns de acea Carte sfântă,
Căci știam că lumina Lui mă va călăuzi prin întunericul minții.

În fiecare zi, razele harului Lui străbăteau negura,
Bucuria întâlnirii cu Scriptura era o sărbătoare a sufletului meu.
Cu mâini tremurânde am ținut pentru prima dată Biblia,
Și am simțit cum cuvintele ei îmi pătrund în inimă, unul câte unul.

Cuvintele curgeau ca un izvor ascuns, la început greu de înțeles,
Fiecare pagină deschisă era ca o fereastră către cer.
Dar cu timpul, ceața gândurilor mele s-a risipit,
Și am văzut cum Cuvântul lui Dumnezeu îmi devine prieten,
O călăuză luminoasă, o cale sigură spre veșnicie.

Zi de zi, am început să mă adâncesc în taina Scripturilor,
Înțelegerea mea creștea odată cu dragostea pentru Domnul.
M-am botezat, cu credință aprinsă în suflet,
Și am simțit cum apa botezului curăță trecutul meu,
Lăsând loc pentru o nouă viață, în Hristos, Răscumpărătorul meu.

Eram un tânăr plin de zel, arzând pentru Hristos,
Simțeam chemarea Lui în inima mea, precum un foc neîncetat.
Cu frații mei în Domnul alături, am pornit pe cărări neexplorate,
Vestind Evanghelia, plantând semințe de speranță și har,
Acolo unde Domnul ne-a chemat, am mers fără teamă.

În orașe și sate, pe străzi și în parcuri,
Am predicat Cuvântul cu bucurie și cu putere.
Am văzut cum ochii oamenilor se luminau,
Cum inimile împovărate găseau alinare în mesajul Evangheliei.
Fiecare cuvânt pe care îl rosteam era ca o rază de lumină,
Care deschidea calea spre mântuirea în Hristos,
Singurul Mântuitor, singura nădejde adevărată.

Apoi, Dumnezeu mi-a trimis un dar prețios, o soție iubitoare.
Am format o familie și am fost binecuvântați cu două fiice frumoase.
Ele au fost bucuria și mângâierea mea,
Dar viața a fost plină de încercări, și drumul nostru s-a despărțit.
Astăzi, sunt singur, dar inima mea rămâne plină de credință,
Credința că voia Lui se împlinește în toate lucrurile,
Chiar și atunci când nu înțelegem planurile Lui.

Anii au trecut, și singurătatea a devenit crucea mea,
O cruce grea, dar una pe care o port cu demnitate.
Am predicat despre iubire, despre căsătorie, despre unire în Hristos,
Dar am rămas singur, ținându-mă de aceleași cuvinte pe care le-am rostit altora.
Aceasta este calea mea, aceasta este crucea mea.

Dar în această singurătate, am găsit o liniște profundă,
O liniște care vine din credința că Dumnezeu este cu mine în fiecare pas.
Chiar și acum, la aproape 48 de ani, El îmi dă putere,
Să port crucea mea cu credință neclintită și cu speranță vie.
Știu că El mă însoțește pe acest drum,
Căci lumina Lui nu apune niciodată.

Deși greutățile vieții m-au apăsat, nădejdea mea nu s-a stins,
Pentru că în fiecare zi, Îl simt aproape, mă călăuzește.
Chiar și atunci când am simțit povara singurătății,
El mi-a ridicat sufletul, mi-a adus mângâierea divină.

Așa cum am mers în tinerețe pe drumurile României,
Vestind vestea bună a mântuirii, tot așa merg și acum,
Pe drumul vieții, alături de El, Domnul meu,
Încredințat că fiecare pas pe care-l fac
Mă apropie mai mult de patria cerească.

Acum privesc înapoi la anii care au trecut,
La fiecare predică, la fiecare rugăciune, la fiecare cuvânt rostit.
În toate, am văzut mâna Lui la lucru,
Și deși viața nu a fost lipsită de încercări,
Niciodată nu am fost singur, căci Domnul a fost mereu cu mine.

Și chiar dacă astăzi nu am o familie lângă mine,
Îl am pe El, și asta îmi este de ajuns.
Mă pregătesc pentru ziua în care Îl voi întâlni,
Când crucea mea va fi lăsată jos,
Și voi primi cununa vieții,
În prezența Lui, unde durerea și singurătatea nu mai există.

Până atunci, voi continua să merg pe acest drum,
Cu inima deschisă, cu privirea ridicată spre cer,
Știind că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc.
Crucea vieții mele nu este povara, ci este binecuvântarea mea,
Pentru că prin ea, am ajuns să-L cunosc pe El mai profund,
Și să înțeleg dragostea Sa nemărginită.

Astfel, merg înainte, cu credință și speranță,
Împăcat cu voia Lui, mulțumit de planurile Sale.
Și chiar dacă viața nu a fost cum am visat,
Am avut parte de cel mai prețios dar –
Dragostea Lui, care m-a purtat și mă va purta până la sfârșit.

Amin:

************************************************

**Adâncimea credinței**



Îmi aduc aminte de acele zile tinerești, când aveam între 17 și 18 ani,
Eram un predicator plin de zel, cu inima arzând de pasiune pentru Cuvântul Domnului.
Mă întâlneam deseori cu tinerii și împărtășeam gânduri despre Biblie,
Despre viață, despre căsătorie și voia lui Dumnezeu în toate.

Încă păstrez vii acele cuvinte rostite cu încredere,
Afirmam mereu că mă voi căsători o singură dată,
Și dacă nu va fi să meargă, nu voi mai căuta alt drum,
Căci aceasta este voia lui Dumnezeu, așa cum învățasem de la misionarii credincioși.

Predicau adesea despre căsătorie, despre legământul sacru dintre soț și soție,
Despre planul divin, ca un bărbat să aibă o singură parteneră pentru toată viața.
Am păstrat aceste cuvinte în inima mea,
Chiar dacă viața mi-a oferit multe încercări și ispite.

De-a lungul timpului, au fost ocazii să aleg din nou,
Dar am înțeles că lumea aceasta e plină de ispite,
Iar diavolul știe unde să lovească, cum să ne clatine credința,
Punând în fața noastră ceea ce credem că ne lipsește.

Când ai o soție, pare că ispitele tac,
Dar când ești singur, lipsit de un partener,
Diavolul vine să te ispitească, încercând să îți cutremure credința,
Aducând tentații care vor să te abată de la calea dreaptă.

Însă, precum un copac cu rădăcini adânci înfipte în pământ,
Așa trebuie să rămânem statornici în credință,
Fără teamă de furtuni, de tsunami sau de cutremure,
Asemenea copacului care își trage puterea din rădăcinile sale adânci,
Noi trebuie să ne hrănim credința din Dumnezeu, sursa vieții.

Când credința noastră este adâncă și neclintită,
Nicio ispită nu ne poate doborî,
Nicio furtună nu ne poate răpune,
Căci suntem înrădăcinați în Hristos, în adevărul și iubirea Sa.

Astăzi, privind în urmă, văd cum Dumnezeu m-a ținut tare,
Cum am rămas credincios cuvântului Său,
Și, chiar dacă viața a fost plină de încercări,
Credința mea a rămas neclintită, asemenea unui copac
adânc înrădăcinat în pământul binecuvântării Sale.

Amin.