Suferința
Autor: Madalina Anghel
Album: 2024
Categorie: Rugăciune
De ce te-ascunzi, oh, Domnul meu,
Și nu-mi răspunzi când strig mereu?
De ce mă lași în mâna lui,
În mâna vrăjmașului?
Trec zile, săptămâni, trec ani,
Eu strig spre Tine, curg fântâni
De lacrimi și sudoare aprinsă
Ce-n rugăciune a fost cuprinsă
De-a Ta dragoste nestinsă!
Și chiar de suferința-i grea
E voia Ta în viața mea,
Eu o primesc, căci e din mâna Ta;
Și toate sunt spre slava Ta,
Iar eu îți voi sluji pururea!
Căci dragostea care mi-o porți
E veșnică; credința mută munți
Ce-n dar mi-ai dat-o s-o proclam
La orice ceas, la orice neam,
Chiar de prin valea umbrelor treceam!
Și știu ca toate se vor alinia,
Spre binele meu vor lucra,
Căci Eu pe Tine Te iubesc
Și zi de zi al Tău nume îl slăvesc,
Până când la poarta de mărgăritar am sa Te întâlnesc!
O ce frumoasă zi va fi
Când Te voi întâlni
Și suferința va pieri!
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/287911/suferinta