Din negura vremii, răsună Cuvântul cel vechi,
Prin jertfe sfinte și lacrimi de martiri,
Credința în Hristos a străbătut veacurile.

În umbra Sinaiului, legământul a fost dat,
„Să nu ai alți dumnezei afară de Mine” (Exodul 20:3),
Iar poporul a mers prin pustie, purtând crucea grea,
Dar nădejdea lor era în Dumnezeul cel viu.

Când martirii primelor zile, cu piepturile goale,
S-au ridicat în fața prigonitorilor și a focului aprins,
Credința lor a strălucit ca aurul curat,
„Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor” (Matei 5:10).

Ioan Botezătorul, vestitor al căii drepte,
Cu glas de tunet, chema la pocăință,
„Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!” (Matei 3:2),
Și chiar în fața morții, El a rămas neclintit.

La fel, Sfântul Ștefan, cu chipul luminat,
A privit cerurile deschise, văzând slava Domnului,
„Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7:56),
Și a murit iertându-și călăii, cu credință neclintită.

Viețile martirilor sunt candelă aprinsă,
O lumină ce nu poate fi stinsă,
În catacombe, sub greutatea lanțurilor,
„Pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” (Filipeni 1:21),
Așa au murit mulți pentru credința lor.

În Noul Testament, ne este lăsată o chemare,
„Luați crucea voastră și urmați-Mă” (Matei 16:24),
Nu doar în zile de pace și bucurie,
Ci și în suferință, prigoană și moarte.

Domnul ne-a promis mângâiere prin Duhul Sfânt,
„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile” (Ioan 14:26),
Și acest Duh ne însoțește în toate încercările,
În temnițe reci, în adâncuri de disperare.

În Cartea Judecătorilor, găsim exemple de eroism,
„Domnul i-a ridicat pe judecători, care i-au izbăvit din mâna celor ce-i prădau” (Judecători 2:16),
Ei și-au pus nădejdea în Cel ce a fost și va fi,
Iar biruința lor a fost prin credință, nu prin puterea brațului.

Ca și Avraam, care a crezut,
„Prin credință, Avraam, când a fost chemat să plece, a ascultat” (Evrei 11:8),
El și-a lăsat țara, fără să știe unde merge,
Dar în inimă purta promisiunea vieții veșnice.

Și cum să nu amintim pe Daniel, în groapa leilor,
Credința lui a închis gurile fiarelor,
„Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, și nu mi-au făcut niciun rău” (Daniel 6:22),
Pentru că în El și-a pus toată nădejdea.

Martirii din coloseele Romei au murit cântând,
Cu ochii ridicați spre cer, știind că moartea lor,
Este doar un pas spre viața veșnică,
„Am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința” (2 Timotei 4:7).

Pe străzile prăfuite ale Galileei,
Isus a chemat pe ucenici, oameni simpli,
„Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19),
Iar ei au lăsat totul și L-au urmat, fără teamă de ce va veni.

Credința lor a schimbat lumea,
De la Iudea până la Roma și mai departe,
Prin suferințe și moarte, au rămas tari,
„Cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit” (Matei 24:13).

Sfântul Pavel, apostolul neamurilor,
A dus Cuvântul până la marginile pământului,
„M-am făcut rob tuturor, ca să câștig pe cât mai mulți” (1 Corinteni 9:19),
Chiar și în lanțuri, el a predicat Evanghelia, fără să se teamă.

În viețile martirilor de mai târziu,
Îi vedem pe aceia ce au ales calea îngustă,
„Calea ce duce la viață este strâmtă și puțini sunt cei ce o află” (Matei 7:14),
Ei au mers cu hotărâre, cu crucea în spate, știind că răsplata lor este mare.

Sfântul Ignatie de Antiohia, dus în lanțuri la Roma,
Și-a întâmpinat moartea cu bucurie,
„Sunt grâul lui Hristos și voi fi măcinat de dinții fiarelor, ca să mă fac pâine curată” (Ignatie, Scrisoarea către Romani),
Aceasta a fost credința ce a stat neclintită în fața prigoanei.

În rugăciune, ei și-au găsit puterea,
„Rugați-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17),
Și Domnul a fost tăria lor, în suferință și prigoană,
Până ce au primit coroana vieții.

Apostolul Petru, ce a fost crucificat cu capul în jos,
Pentru că nu s-a considerat vrednic să moară ca Domnul său,
A mărturisit până în ultima clipă,
„Doamne, Tu știi toate lucrurile, știi că Te iubesc” (Ioan 21:17).

Martirii de-a lungul secolelor au mărturisit cu sângele lor,
Că viața nu este în această lume,
„Căci cetatea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm pe Mântuitorul” (Filipeni 3:20),
Și fiecare dintre ei a purtat crucea cu demnitate.

În zilele noastre, când pașii noștri sunt uneori nesiguri,
Ne uităm la viețile acestor sfinți și martiri,
Și ne amintim că suntem chemați să purtăm aceeași cruce,
„Oricine își va pierde viața pentru Mine, o va găsi” (Matei 10:39).

Coroana vieții ne așteaptă la capătul drumului,
„Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2:10),
Și fiecare pas făcut în credință,
Este un pas mai aproape de Domnul nostru.

Așadar, să fim tari în credință,
„De aceea, fraților, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului” (1 Corinteni 15:58),