**Titlu: „Iosua, luptătorul credinței – Povestea biruinței prin ascultare”**


Din vechile zile, sub cerul de foc,
Iosua s-a ridicat, erou fără soroc.
Ales din mulțimea lui Israel cel sfânt,
Chemat de Domnul să ducă al Său legământ.

Cu Moise alături, în umbra muntelui sacru,
Iosua învăța, fără frică, fără lucru deșertu’.
Când Moise urca pe Sinaiul înalt,
Iosua rămânea, un slujitor smerit și înfocat.

Și anii treceau, dar chemarea divină,
Se adâncea-n sufletul său, ca o lumină senină.
„Vezi, Eu sunt cu tine, nu te teme să crezi,
Eu îți voi fi pavăză în tot ce alegi să vezi.”

Trecut-au ani mulți, și Moise plecă,
Dar înainte de a merge la ceruri, Iosua-l desemnă.
„Iosua, fii tare, căci tu vei conduce,
Tu vei intra-n Canaan, sub aripa Domnului dulce.”

Iosua, cu inima sa mare,
Se rugă pentru popor, cerând iertare.
„Doamne, conduce-ne Tu, puternicul Rege,
Să trecem Iordanul, precum valul ce-n veci nu se șterge.”

Și când picioarele preoților atinseră apa,
Râul s-a despicat, ca de-o sabie aspră.
Iordanul se retrase, iar poporul trecu,
Iosua, al lor căpitan, puternic păru.

Sub cerul senin al Țării Promise,
Stăteau mulțimile cu inimi deschise.
Dar Ierihonul, cetatea măreață,
Se ridica-n cale, ca o amenințare grea și înaltă.

Iosua, în taină, se ruga într-o noapte,
Când un străin apăruse cu o sabie-n parte.
„Ești dintre noi, ori ești vrăjmaș?” întreba cu ardoare,
Dar Îngerul Domnului îi vorbi cu-ndurare:

„Eu sunt căpetenia oștirii divine,
Vino, și-nchină-te, nu e timp de suspine.
Domnul e cu tine, te va purta-n luptă,
Dar nu cu sabia ta vei câștiga-ntruna.”

Șapte zile au străbătut, tăcuți, pe lângă cetate,
Poporul în tăcere, dar cu inima-naltă de credință frate.
Și în ziua a șaptea, au strigat toți cu putere,
Și zidurile căzură, precum nisipul sub valuri cere.

Dar biruințele nu au fost doar ale sabiei lor,
Ci ale credinței, ale sufletului curat, fără fior.
Iosua știu că ascultarea de Domnul e calea cea dreaptă,
Căci nu prin forță fizică se câștigă lupta înaltă.

Apoi Gabaoniții veniră, cu viclenie și frică,
Și un legământ au făcut, păcălind pe Iosua în clipă.
Dar Domnul a fost îndurător, și-n ciuda greșelii,
Iosua apăra alianța, păstrând poruncile, fără greșeli.

Și când cinci regi s-au ridicat împotriva Gabaonului,
Iosua chemat-a oștirile Israelului.
Cu sabia ridicată spre ceruri în foc,
El a strigat către Dumnezeu, cu inima-n soroc:

„Soare, oprește-te peste Gabaon!
Lună, stai deasupra văii Aialon!”
Și astrele s-au oprit, în tainică minune,
Iar oștirile vrăjmașe au pierit sub rugăciune.

Ziua s-a prelungit, căci Domnul asculta,
Rugăciunile curate pe care Iosua le purta.
Și în toate luptele, biruința era a lui Dumnezeu,
Care-i ocrotea pe ai săi, pe calea credinței, fără greu.

Dar Iosua nu doar prin sabie a domnit,
Ci prin judecată dreaptă, poporul l-a iubit.
A împărțit pământul cu dragoste și pace,
Fiecare seminție primea partea ce le face.

Și la finalul vieții, el a strigat din nou,
„Alegeți azi cui veți sluji, fie Domnului cel viu, fie idolul rău.
Dar eu și casa mea vom sluji cu credință,
Domnului în veșnicie, în dragoste și pocăință.”

Aceasta e povestea lui Iosua, om al credinței,
Care nu s-a înclinat nici în fața greutății.
El a fost slujitor și conducător de popor,
Dar înainte de toate, un slujitor al Celui ce-i dădea ajutor.

Fie ca viața lui Iosua să ne fie exemplu,
Căci nu prin puterea noastră biruim în templu,
Ci prin ascultare, credință și dragoste fierbinte,
Așa cum Iosua a trăit, în fapte și-n cuvinte.