**„Fratele și sora – Păcatul trădării și suferinței”**



Sub cerul întunecat al vremurilor trecute,
O poveste tristă, din zilele pierdute,
Frate și soră, în aceeași casă crescuți,
Dar un păcat cumplit avea să-i despartă, străpunși.

Amnon, un nume ce astăzi aduce durere,
În inima lui s-a strecurat o dorință, o plăcere,
A văzut-o pe Tamar, sora sa pură, frumoasă,
Dar dorințele lui l-au condus pe calea cea întunecoasă.

Cu ochii plini de patimă și fără rușine,
Amnon a plănuit fapta, ascunzând-o în sine.
Cum să o cucerească, cum să o aducă în brațele sale,
Să-și împlinească dorința, fără să-i pese de cale.

Tamar, fecioara cea nevinovată și pură,
A fost chemată de fratele ei cu-n cursă dură.
Și, neștiind de ce-o aștepta, a venit cu credință,
Dar inima lui Amnon ascundea o grea sentință.

Forțată, lipsită de putere și apărare,
Tamar a fost trădată de cel ce-i era frate,
O durere mare i-a pătruns în sufletul adânc,
O nedreptate ce-a sfâșiat al ei vis blând.

„Nu face aceasta, frate, căci păcatul e mare!”
Dar el nu a ascultat, orbind în a sa răzbunare.
A săvârșit păcatul și-a frânt inima ei,
Iar după aceea, disprețuind-o, a alungat-o-n văi.

Câtă suferință a adus acest păcat amar,
Tamar și-a sfâșiat haina, cu lacrimi plângându-l pe cel ce-a-nșelat.
Iar Amnon, crezând că fapta va rămâne ascunsă,
A lăsat în urmă rușinea, inima ei frântă și străpunsă.

Dar Dumnezeu, Cel Drept, a văzut totul de sus,
Păcatul n-a rămas fără pedeapsă, căci Absalom s-a răzbunat ascuns.
Fratele lui Amnon, mânios și cu sufletul greu,
A hotărât să-l pedepsească pe cel ce-a adus păcatul rău.

Căci nimic nu rămâne ascuns sub cer,
Păcatul iese la lumină, și inima se sparge ca un fier.
Și-a fost răzbunată Tamar, dar durerea n-a trecut,
Căci rana lăsată de păcat rămâne și-n trecut.

Cleopatra, regină a Egiptului de aur,
S-a căsătorit cu fratele ei, sub altfel de tezaur,
Dar în Legea Domnului, păcatul este clar,
Nimeni să nu păcătuiască astfel, căci sufletul e amar.

Aceasta-i povestea amară a fratelui pierdut,
Ce pentru o dorință nebună, pe veci s-a destrămat.
Și astăzi, în inimile noastre să ținem acest adevăr,
Să nu ne lăsăm pradă păcatului, să nu cădem în zăpăcire.

Căci Dumnezeu veghează, dreptatea nu doarme,
Păcatul aduce moarte, oricât de mică-i a sa formă.
Să stăm departe de calea lui Amnon, cea întunecată,
Să păstrăm inimile pure, cu viața nespurcată.

Tamar, cea nevinovată, e simbolul suferinței,
Iar Amnon, cel pierdut, dovada că plata păcatului vine.
Să ne ferim de dorințele necurate,
Să fim buni unii cu alții, cu inimi curate.