**„Iubirea și devotamentul unei inimi curate”**


Ruth, fiica străinătății, o femeie de Moab venită,
În casa lui Naomi, o poveste veche și dăruită.
Prin suferințe și pierderi a pășit cu mult curaj,
Dar credința i-a fost farul în acest nesfârșit voiaj.

În vremuri de secetă și grea foamete în Betleem,
Elimelec și familia lui părăseau pământul blând.
Naomi, soția lui, două fii le dăduse,
Și au ajuns în Moab, unde viața le surâse.

Acolo, fiii s-au căsătorit cu femei moabite,
Orpa și Ruth, cu inimi unite și credințe diferite.
Dar curând, moartea s-a abătut nemiloasă,
Elimelec și cei doi fii au plecat în calea sa luminoasă.

Naomi, văduvă și tristă, plângea sub soarele aprins,
Pierderea bărbatului și fiilor o durea nespus,
Și-a hotărât să plece, înapoi spre țara sa,
În Betleem, unde speranța o aștepta undeva.

Le-a spus nurorilor sale, cu inima plină de dor,
„Întoarceți-vă, copile, la casele voastre de-a lor.
Eu nu mai am nimic să vă ofer, sunt prea bătrână,
Mergeți, găsiți fericirea, eu voi pleca-ntr-o altă țară străină.”

Orpa, cu lacrimi în ochi, a plecat în drumul său,
Dar Ruth, cu inima curajoasă, i-a spus: „Nu te las, nu plec, nu vreau!
Unde vei merge tu, voi merge și eu,
Poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeu, Dumnezeu meu.”

Credința și devotamentul, loialitatea fără preț,
Au adus-o pe Ruth într-un drum plin de speranțe, chiar la un început nou.
Împreună cu Naomi, au pornit spre Betleem cel sfânt,
Unde viața, durerea, iubirea și credința s-au împletit într-un cânt.

Ajunse în Betleem, în mijlocul poporului iubit,
Ruth s-a oprit la marginea câmpului, un chip liniștit.
Ea a cules spicele, cu hărnicie și umilință,
Însă ochii lui Boaz au văzut-o cu credință.

Boaz, un bărbat cinstit, rudenie din familia lui Elimelec,
A privit-o pe Ruth și a simțit în inima lui un ecou.
„Cine e tânăra aceasta care culege spice cu atâta râvnă,
Sub soarele aprins, sub cerul fără vină?”

„Este Ruth, moabita, care o însoțește pe Naomi,
S-a lepădat de zei și de poporul ei de Moab,
Și-a venit să trăiască printre noi, cu inima plină de credință,
Să-și urmeze soacra, fără de frică și de pretență.”

Boaz, auzind povestea, a fost cuprins de admirație,
Și i-a oferit protecție, hrană, și cu multă iubire.
„Nu culege în altă parte, stai pe câmpul meu,
Căci Dumnezeu te va răsplăti pentru tot devotamentul tău.”

Ruth, cu capul plecat, mulțumește lui Boaz cu smerenie,
Pentru bunătatea lui și pentru blânda lui prietenie.
În fiecare zi se întorcea să culeagă spice, cu grijă,
Iar inima lui Boaz începea să simtă o iubire divină.

Timpul trecea, iar Naomi a văzut șansa venirii,
I-a spus lui Ruth: „Boaz e un om bun și de-al casei noastre.
Mergi la el, la treierat, cu inima curată și senină,
Poate Domnul a rânduit pentru tine o binecuvântare divină.”

Ruth a ascultat și a mers la Boaz, în noaptea liniștită,
S-a așezat la picioarele lui, cu inima ei dăruită.
Boaz a înțeles gestul, a fost mișcat de credința ei,
Și a hotărât s-o ia de soție, să fie una din vieții ei chei.

Boaz a vorbit cu cei din neamul său și a cerut dreptul de a o răscumpăra,
Și-a luat pe Ruth de soție, cu inima curată și de bună seamă.
Iubirea lor a fost binecuvântată de Domnul cel din cer,
Și din neamul lor s-a născut strămoșul Regelui David, un chip din eter.

Ruth, o femeie străină, dar cu o inimă de aur,
A devenit parte din linia sfântă a Mântuitorului nostru,
Pentru că a ales iubirea, loialitatea și credința,
Dumnezeu i-a răsplătit viața, dându-i harul și calea biruinței.

Aceasta e povestea lui Ruth, femeia credinței mari,
Care, prin smerenie și iubire, a dovedit că viața-i un dar.
Fie ca povestea ei să fie un far pentru noi toți,
Să ne urmăm calea în Domnul, să fim biruitori, nu doar oaspeți și hoți.