** „Toma, cel ce a căutat să vadă ca să creadă”**



În vremuri de lumină și de mare-ntunecime,
Toma stătea în umbră, cu îndoieli și teamă-n inime.
Un ucenic ce L-a urmat pe Domnul cu ardoare,
Dar când a fost chemat la cruce, a simțit răbdare mare.

Iisus a fost răstignit, iubirea s-a jertfit,
Și-a înviat din morți, așa cum El a prorocit.
Dar Toma, plin de îndoieli, nu a vrut să creadă,
„Până nu voi vedea rănile, până nu voi pune mâna, nu voi cere răsplată.”

Frații ucenici i-au spus cu bucurie,
„L-am văzut pe Domnul! E viu, e în vecie!”
Dar Toma, neclintit, a răspuns în șoapte:
„Până nu voi atinge, nu voi crede-n moarte.”

Și iată că-ntr-o zi, în foișorul sfânt,
Iisus S-a arătat, purtând pe mâini și picioare un semn preasfânt.
„Toma, vino, atinge și vezi cu ochii tăi,
Căci Eu sunt Domnul, ce-a învins moartea în al lumii văi.”

Cu mâinile tremurânde, Toma a atins,
Rănile din palme, semnele învinse.
Atunci, credința i s-a aprins în pieptul său amar,
„Domnul meu și Dumnezeul meu!” a spus cu suflet rar.

„Fericiți sunt cei ce cred fără să vadă,
Dar tu, Toma, ai văzut și ai găsit calea adevărată.”
Cu ochii plini de lacrimi, Toma a îngenuncheat,
Căci credința și îndoiala în suflet i s-au împăcat.

Dar nu doar îndoiala îl definește pe Toma-n lume,
Căci după întâlnirea cu Iisus, s-a schimbat pe bune.
A mers cu inima plină de credință și iubire,
A vestit Cuvântul, a răspândit mântuire.

Prin țări și neamuri îndepărtate,
Toma a propovăduit vestea-nvierii adevărate.
Dintr-un ucenic ce căuta dovezi în carne și-n sânge,
S-a transformat în cel ce a trăit cu credința-n suflet, fără a plânge.

Astfel, învățăm din povestea lui Toma,
Că îndoiala nu înseamnă sfârșitul drumului spre Domnul.
Fiecare suflet ce caută, va găsi o cale,
Și va înțelege credința ca fiind comoara cea mai mare.