**Femeia de cinci stele**



Cine poate găsi o femeie de cinci stele,
Mai prețioasă decât toate giuvaerele?
Ea luminează ca o rază în întuneric,
Și în inima ei arde un foc eternic.

Departe e rubinul de-a-i egala valoarea,
Căci în ea se ascunde adevărata comoară,
Inima soțului ei e liniștită,
În ea află o pace nesfârșită.

Ea se scoală dis-de-dimineață,
Mâinile ei se mișcă fără încetare-n viață,
Plină de grijă pentru toți cei ai casei,
Înțeleaptă-n vorbă și-n fapte, ca să-i ocrotească pe toți cei dragi.

Cu forța credinței ea ridică munți,
Din blândețea ei se nasc cântece de cânturi,
Nu se teme de iarnă, de vânturi puternice,
Căci ea pregătește totul cu mâini harnice.

În poarta cetății toți o laudă,
Faptele ei bune sunt ca o rouă caldă,
Cuvântul Domnului e farul ce-o îndrumă,
În dragostea Lui, ea veșnic se consumă.

Femeia aceasta nu doar frumusețe poartă,
Ci înțelepciunea ei e o armură sfântă,
Vorbele ei sunt pline de har și blândețe,
Iar inima ei de smerenie și căldură se topește.

Ea dăruiește celor sărmani și lipsiți,
Cu brațele deschise, ea primește pe cei înfricoșați,
În casa ei domnește pace și binecuvântare,
Căci Dumnezeu e lumina care o conduce în fiecare stare.

Iar la sfârșit, fiii ei o binecuvântează,
Soțul ei o laudă, zicând fără să obosească:
„Multe femei sunt vrednice de cinste și slavă,
Dar tu le întreci pe toate cu a ta inimă curată!”

Frumusețea este înșelătoare,
Dar femeia care se teme de Domnul, cu cinste e încoronată,
Căci Dumnezeu în ea a pus un duh sfânt,
Ea este comoara ce-n veac va dăinui pe pământ.