**Drumul Păcii, Calea Crucii**


Pe când zorile se-apropiau în taină,
Sinedriul s-a strâns, cu fruntea rece,
Să-L judece pe Fiul Celui Sfânt,
Ce-aducea lumină-n noapte veșnic.

Cu lanțuri L-au dus, fără frică,
Către Pilat, ca să-L învinovățească,
Deși niciun păcat nu-I putea fi pus,
Pe El, Cel ce a venit să mântuiască.

„Ești Tu Hristos, Împăratul nostru?”
L-au întrebat cu glasul plin de ură,
Iar Isus, cu voce blândă, le-a răspuns:
„Tu zici, dar cerul va purta această cruce.”

Pilat, tăcut, privea neînțeles,
Nu vedea nicio vină pe acest Rege,
Dar glasurile mulțimii creșteau tare,
„Pe cruce să fie pus, să plângă cerul!”

Pilat, împins de ură și teamă,
Îl trimise la Irod, să-l întrebe,
Dar nici Irod nu L-a găsit vinovat,
L-a îmbrăcat în haine strălucitoare, dar mute.

L-au batjocorit, L-au lovit cu ură,
Și râsul lor a străpuns adânc pământul,
Dar Fiul Omului a rămas tăcut,
Îmbrățișând o lume plină de păcat.

De la Pilat la Irod și iar înapoi,
Pe drumul spre moarte, dar spre viață,
Pilat Îl arată iar mulțimii crude,
Dar ei strigau „Răstignește-L, ne dă viață!”

„Ce-a făcut rău?” întreabă Pilat cu teamă,
Dar răspunsul lor a fost doar un singur glas:
„Pe cruce să fie pus!” și mulțimea
Își ridică mâinile-n ura lor cea mare.

Cu nevinovăția scrisă-n ochii blânzi,
Isus a pășit spre locul condamnării,
A purtat pe umeri crucea grea,
Și-a îndurat durerile păcatului lumii.

Simon din Cirene, împins de mulțime,
L-a ajutat să poarte lemnul dur și greu,
Dar crucea era a noastră, a tuturor,
Isus, tăcut, a mers spre locul său.

Pe dealul Golgota, în vântul rece,
Au ridicat o cruce și L-au străpuns,
Și sângele Său, pur și curat,
S-a scurs pe pământul păcătos, dar sfânt.

În batjocură și chinuri mari,
Îl priveau cei ce I-au cerut moartea,
Dar Isus, cu sufletul purtat spre cer,
Șoptea pentru ei: „Iartă-i, Tată!”

Lângă cruce stăteau Maria,
Și ucenicul iubit, Ioan,
Cu ochii plini de lacrimi dulci și grele,
Privind cum Lumina pleacă spre Rai.

Pilat, în palat, și-a spălat mâinile,
Dar vina lumii nu putea fi curățată,
Păcatul omenirii pe Isus s-a așezat,
Căci El, fără păcat, a fost cel sacrificat.

Pe crucea grea, suspinul Său
S-a ridicat la cer ca rugă fierbinte,
„Eli, Eli, lama sabactani?”,
Striga cu glasul Său din slavă.

„Săvârșitu-s-a!” a șoptit cu glasul frânt,
Și norii cerului s-au strâns,
Pământul s-a cutremurat de durere,
Când viața din El s-a stins, dar n-a murit.

Cu dragoste divină în suflet,
Și-a dat duhul Său Tatălui ceresc,
Și crucea grea a devenit un pod,
Un drum spre veșnicia Raiului preasfânt.

În acel ceas întunecat,
Când ușile cerului se deschideau,
Un hoț, cu inima zdrobită,
A primit viața veșnică și curată.

„Astăzi vei fi cu Mine în Paradis!”
A fost făgăduința dată de Hristos,
Căci chiar și-n chinul morții sale,
A adus iertare și-a dăruit Lumină.

Trupul Său, coborât de pe cruce,
A fost pus într-un mormânt de piatră,
Dar piatra grea nu L-a putut ține,
Căci Hristos, Regele, a biruit moartea.

În a treia zi, soarele a răsărit,
Și mormântul gol vestea biruința,
Viața a învins păcatul și moartea,
Și Hristos trăiește pentru veșnicie.

Femeile s-au dus la mormânt,
Dar îngerul le-a întâmpinat cu vestea:
„Nu căutați pe Cel Viu între cei morți,
Căci El a înviat, precum a zis!”

Apoi, pe drum, ucenicii L-au văzut,
Viu și strălucitor, cu slavă purtat,
„Pace vouă!” le-a spus Isus,
Și inimile lor au fost umplute de har.

El s-a ridicat la ceruri în slavă,
Să pregătească loc pentru cei aleși,
Dar a promis că va veni iarăși,
Ca să ne ducă-n cerul preasfânt.

Drumul Crucii a fost drumul păcii,
Și jertfa Sa a fost salvarea noastră,
Prin moartea Lui, noi am primit viața,
Prin sângele Lui, am fost răscumpărați.

Și astăzi, noi purtăm acea cruce,
Purtăm iubirea Sa în sufletele noastre,
Așteptând cu bucurie ziua cea mare,
Când Regele va reveni, pe nori de slavă.

Căci El ne-a promis că nu ne va lăsa,
Chiar și în valea morții, El e cu noi,
Și fiecare pas pe care-l facem pe acest drum,
Este spre lumină, spre cerul de sus.