**„Faraonii Egiptului – Regi între Nisipuri”**



Sub soarele aprins, pe malul Nilului divin,
Se ridicau faraonii, din neam vechi și sublim.
Cu coroane de aur și sceptere de putere,
Domneau peste tărâmuri cu slavă și avere.

Piramide mărețe le vegheau somnul sfânt,
Ca amintire eternă în tăcerea de vânt.
Sfinxul, tăcut, le păzea grăirea,
Și Nilul, tainic, le ducea amintirea.

În temple de piatră, cu zei sculptați,
Faraonii chemau la tron regate și frați.
Cu inimi de piatră și legi neînduplecate,
Ei își croiau calea prin vise înșelate.

Dar timpul lor, deși aurit în granit,
S-a scurs ca nisipul, lăsând doar mit.
Căci nici bogăția, nici tronul strălucitor,
Nu le-a oprit căderea, nici somnul lor.

Moise a venit cu un toiag din lumină,
Să-l înfrunte pe faraon, în mândria lui deplină.
Domnul a grăit prin plăgi și minuni,
Să elibereze poporul din lanțuri și furtuni.

Dar faraonul, orb de puterea sa,
Nu a văzut mânia ce-l va urma.
Marea s-a deschis, iar poporul a trecut,
Dar oastea Egiptului în ape s-a pierdut.

Și astfel, între piramide și stele,
Faraonii au rămas doar umbre rebele.
În istorie, aurul lor a pălit,
În fața credinței ce nu s-a clintit.

Căci nici tronul de aur, nici legile tari,
Nu pot birui puterea Celui Sfânt, peste mari.
Domnul e rege, și-n veac va domni,
Iar faraonii, doar amintiri vor rămâne.

**„Faraonii s-au stins, dar Dumnezeu e Viu, **
**El e adevărul, etern și pururi viu. **
**Regii din lume au căzut pe rând, **
**Dar Domnul cel Sfânt e stăpânul cel blând.”**