**David și Goliat – O Poveste a Biruinței Credinței**


Pe câmpul larg, sub cerul înalt,
Oștirea stătea înfiorată și înfrântă,
Căci în fața lor, un uriaș era lăsat,
Pe nume Goliat, fiară de neînvins, blestemată.

Cu sabia sa, ascuțită și grea,
El râdea de cei ce credeau în Domnul lor,
Zicea: „Veniți, luptați-vă cu mine, cine vrea?
Sau toți veți pieri, striviți sub al meu picior.”

Israelul tremura, chiar soldați viteji,
Dar niciunul nu-ndrăznea să iasă la luptă,
Căci Goliat părea ca un munte, puternic de zece regi,
Și nimeni nu voia moartea să-l înfrunte.

Zi după zi, uriașul striga,
Batjocorind pe Dumnezeu și armata Sa,
Și nimeni nu răspundea cu curaj la chemarea
Unui războinic care cerea viața lor fără frică.

Dar într-o zi, în zori de lumină,
Un tânăr păstor, cu inimă de leu,
David, cel mai mic dintre fiii lui Isai,
A venit, trimis de tatăl său cu hrană la frați.

Când a auzit de Goliat și de batjocura sa,
Inima lui s-a aprins de râvnă curată,
„Cine este acesta ce îndrăznește-a sfida
Oștirea Dumnezeului Celui Viu, neînvinsă și sfântă?”

Frații lui David, mânioși și-nfricoșați,
I-au spus să plece, că nu-i de joacă cu Goliat,
Dar el, cu curajul unei credințe mari,
S-a prezentat înaintea lui Saul, spunând:

„Eu voi merge împotriva acestui uriaș,
Căci Domnul mă va izbăvi din mâinile lui,
Așa cum m-a izbăvit din ghearele leului și ale ursului,
Domnul meu va fi cu mine în această luptă.”

Saul a încercat să-l îmbrace în armură grea,
Dar David a refuzat, simțind-o povară,
„Nu cu sabia, nu cu scutul voi birui,
Ci cu Numele Domnului, Cel care mă apără!”

Cu o praștie simplă și cinci pietre din râu,
David s-a apropiat de uriașul Goliat,
Iar mulțimea privea cu ochii înfricoșați,
Căci nimeni nu credea că un băiat putea câștiga.

„Ce, un copil mă întâmpină cu pietre și lemn?”
Râse Goliat cu un zâmbet plin de dispreț,
„Vino la mine, și trupul tău îl voi da păsărilor cerului!”
Dar David, neclintit, a rostit cu credință:

„Tu vii la mine cu sabie și suliță grea,
Dar eu vin la tine în Numele Dumnezeului oștirilor,
Pe care tu L-ai batjocorit și sfidat,
Astăzi Domnul te va da în mâinile mele!”

Cu o mișcare rapidă, David și-a întins praștia,
O piatră s-a desprins din mâna sa plină de putere,
Condusă de Domnul, s-a înfipt adânc
În fruntea uriașului, și Goliat a căzut la pământ.

Mulțimea a amuțit, Israel a strigat,
Căci biruința a venit din mâna celui mic,
David, cel ales de Domnul, a biruit cu credință,
O lecție pentru toți, că puterea vine din cer.


Dar povestea nu se sfârșește aici,
Căci biruința lui David nu a fost doar a sa,
Ci a întregului Israel, care văzând, s-a ridicat,
Și au urmărit filistenii, înspăimântați de ce-au aflat.

Domnul a fost Cel care a învins,
Nu puterea brațului, nici mărimea unui om,
Ci credința unui suflet curat, plin de speranță,
A adus salvarea într-o zi ce părea fără scăpare.

Astăzi, și noi ne confruntăm cu uriași,
Frica, îndoiala, necazurile zilei,
Dar să ne amintim de curajul lui David,
Și să ne încredem în Domnul, Cel care biruiește.

Căci El este stânca și scutul nostru,
El este Cel care ne apără în orice luptă,
Și așa cum a fost cu David,
Tot așa va fi cu noi, de ne vom încrede în El.

Fie ca povestea aceasta să ne inspire,
Să ne aducă aminte de puterea credinței,
Căci orice uriaș, oricât de mare ar părea,
Poate fi înfrânt prin Numele Domnului nostru.