### **Maria, Mama Lacrimilor Divine**


Pe colina Golgotei, sub cerul aspru și crunt,
Stătea Maria, mama, cu sufletul înfrânt.
Ochii ei priveau, plini de lacrimi și durere,
Fiul său pe cruce, răstignit, într-o lume de tăcere.

Pe brațele de lemn, sus, atârna Iisus,
Cel născut din pântecul Mariei, al ei prunc sfânt și dus.
Cum să suporte mama, această grea povară,
Să-și vadă Fiul suferind, sub greutatea morții-amară?

„O, Fiule preasfânt, Tu, darul meu cel blând,
Cum să-ți văd durerea, și rana care-ți cânt?
Tu ești Lumina mea, ești viața mea și speranța,
Acum, în chinul tău, mă simt pierdută, fără biruința.”

Iisus, pe cruce, privi spre mama Sa,
Cu ochii blânzi, plini de iubire, ce nici moartea nu-i va schimba.
Și-atunci, în mijlocul durerii, a rostit cu glas duios,
„Iată, mamă, fiul tău”, arătându-i pe Ioan, cu rost.

### O Mamă și Fiul Ei

Maria privea către Iisus, dar totuși nu-nțelegea,
Cum Fiul ei, Iisus Hristos, poate să-i spună așa.
„Fiule, unde este Fiul meu? Nu e Ioan cel sfânt,
Ci Tu, doar Tu ești pruncul meu, cel trimis pe pământ.”

Și totuși, cuvintele Domnului rămân, adânc săpate-n piept,
Ea știa că voia Lui sfântă e greu de înțeles și drept.
Însă iubirea de mamă o ținea aproape de cruce,
Să fie lângă Iisus, până când moartea-n ea să apuce.

„Fiul meu, Te-am născut cu dureri,
În ieslea săracă, sub razele de stele,
Acum, Te văd pe cruce, purtând păcatele grele,
Cum să înțeleg, Doamne, acest drum de răni și păreri?”

Maria simțea cum inima-i se frânge în două,
Privind spre Iisus, cu mâinile-i goale și rouă,
Dar știa că iubirea lui Dumnezeu era planul sfânt,
Chiar de inima ei mamă plângea sub al morții vânt.

### „Iată, Fiul Tău!”

„Iată, fiul tău”, i-a spus Iisus din greu,
Arătând spre Ioan, cel ce urma să fie-al ei sprijin mereu.
Dar Maria știa, adânc în sufletul ei de foc,
Că adevăratul ei fiu, era Iisus, pe lemnul cel uscat și socotit de noroc.

Ea știa că Iisus era Fiul promis de sus,
Dar, totodată, și Fiul cel pierdut în durerea ce-a adus.
O mamă și Fiul ei, despărțiți de moartea grea,
Dar uniți în iubirea divină, ce n-o poate nimeni lua.

Lângă cruce, Maria a rămas până la capătul vieții,
Cu lacrimi în ochi și durere în inima sorții.
Dar știa că mântuirea lumii se va naște din cruce,
Iar Fiul ei va învia, ca moartea să apuce.

### Rugăciunea Mariei

„Doamne, fii milostiv cu pruncul meu,
Tu care l-ai trimis să poarte al lumii greu.
Și chiar de-l pierd acum, sub al morții nor negru,
Eu știu că-l vei ridica, din mormântul cel rece și etern.”

Cu aceste gânduri, Maria a strâns în piept
Ultimele cuvinte ale Fiului ei, drept.
Și aștepta ziua, când lumina din cer va veni,
Când Fiul ei, Hristos, din morți se va trezi.

Lângă cruce, Maria a înțeles chemarea,
Că Iisus, Fiul ei, e Mântuirea și salvarea.
Și chiar de moartea l-a luat din brațele-i curate,
El va reveni, ca să aducă viața fără păcate.

### Moștenirea de Mamă

Maria, mama Fiului sfânt,
Ne arată cum să-L urmăm pe Domnul pe pământ.
În credință, în răbdare, în iubirea cea curată,
Ca să fim fii ai Domnului, sub crucea Sa ridicată.

Căci așa cum Maria a suferit cu Fiul ei,
Și noi suferim sub greutatea păcatelor grele, în văpăi.
Dar prin suferință și lacrimi, găsim salvarea divină,
Prin crucea Domnului, viața noastră e lumină.