Pe calea crucii sui plângând
Autor: Iosif Lazăr
Album: Volumul 1
Categorie: Încurajare
1. Pe calea crucii sui plângând,
călcând pe urma Ta, Isuse,
/: și-a sfinților ce pe pământ
urmatu-Ţi-au în vremi apuse! :/

2. Așa e drumul către Cer
și către slava Ta divină;
/: cu crucea-n spate sui stingher,
s-ajung în veșnica-Ţi lumină! :/

3. Dar este-o zi când voi veni,
din Cer, pe-acest pământ, cu Tine,
/: atunci când Tu vei răsplăti
purtarea crucii cu suspine! :/

4. Atunci, Isus, ca Împărat,
primi-vei slavă şi mărire,
/: și sfinților ce Te-au urmat,
le vei fi Însuți, Răsplătire! :/

5. Pe calea crucii sui plângând,
privind spre slava ce-o să vie,
/: când însoţi-Te-voi cântând,
din cer în cer, o veşnicie! :/

I: Volumul 1, cântarea 387
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/288437/pe-calea-crucii-sui-plangand