Mâine vom sui
Autor: Traian Dorz
Album: Cântarea Viitoare
Categorie: Revenirea Domnului
Mâine vom sui și noi
Sus pe câte-o rază
și ne va opri apoi
Soarele-n amiază,
așteptându-ne duios
blând să ne sărute,
de pe chipul glorios
lacrimile mute.
Fii slăvit, fii slăvit
Soare strălucit...
Te-așteptăm, Te-așteptăm,
să Te-ntâmpinăm.
Mâine va veni Isus
pe un nor de soare,
spre-a ne-aduce cum a spus
slava viitoare
și ne va opri-n văzduh
dulcea Întâlnire,
când va-ncepe Sfântul Duh
Veșnica Nuntire.
Mâine, vom uita și noi
toate-aceste rane,
lungul lacrimii șuvoi,
grelele prigoane...
Și vom binecuvânta
chinurile duse,
fără ele n-am purta
Chipul Tău Isuse...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/288442/maine-vom-sui