O, iartă-ne, Părintele-ndurării
de nepăsarea din inimi ce-o avem
Că nu mai arde-n noi flacăra iubirii
cum ne ardea în dragostea dintâi.

Iartă-ne, că tot mai puțin suntem
interesați de soarta celor din jur
Ai îndrepta spre cerul Tău sublim
să fie mântuiți și izbăviți de chin.

Iartă-ne, că prea puțin mai prețuim
poruncile ce ne stau scrise
Să ne pocăim, să ne sfințim
să ne dăruim viețile-n slujire.

Iartă-ne, că uneori închidem ochii
și nu spunem păcatului pe nume
Că îmbrăcăm haina fărădelegii
și credem că suntem în lumină.

Iartă-ne, că nu mai cerem daruri sfinte
ci numai lucruri pământești
S-avem din plin belșug de toate
o, iartă-ne că suntem prea firești.

Iartă-ne, că nu mai vizităm bolnavii
pe cei se zac pe pat de suferință
Ne risipim timpul și banii pe concedii
iar alții adorm și se trezesc flămânzi. .

Iartă-ne, o, Isuse, iartă-ne pe noi
trezește-ne din somnul nepăsării
Și-aprinde-n noi, iar flacăra iubirii
să fim treji mereu la sfânta datorie.

Amin!