În satul Hetiur, la poalele munților sfinți,
Sub cerul limpede, în cântecul păsărilor cuminți,
Se-nalță rugi în zori, cu glasuri pline de speranță,
Iar credința în Dumnezeu este sfânta lor siguranță.

În casele de piatră, la focul cald din vatră,
Se vorbește de Isus și de iubirea Lui curată,
Iar vântul poartă șoapte sfinte, din Biblie desprinse,
Sunt taine vechi de mântuire, de Ceruri neatinse.

Hetiurul, o perlă-n câmpul plin de viață,
Își găsește pacea-n Domnul, în ziua dimineață,
Biserica din mijloc e farul lor de drum,
Credința îi călăuzește pe-al vieții lor parfum.

Acolo-n umbra crucii, bătrânii în genunchi,
Se roagă pentru pace și inimile ce plâng,
Iar tinerii învață din cărțile străbune,
Cum Dumnezeu din ceruri le scrie viețile bune.

Pe dealuri verzi se-aude cum corul cântă lin,
Că Dumnezeu din slavă veghează, blând și plin,
Din cer coboară harul, pe oamenii smeriți,
Iar toți se simt aproape de Domnul, neclintiți.

În Hetiur, când seara coboară liniștit,
O stea lucește-n ceruri, de Dumnezeu vestit,
Căci El rămâne-alături, în veci păstorul bun,
Și-i mângâie pe cei ce cred, pe drumuri ce se spun.

Credința lor e vie, ca apa din izvor,
Ce curge și hrănește pământul roditor,
În Domnul își găsesc alin, putere și lumină,
Hetiurul e-n mâna Sa, mereu o rugămină.

Și-așa, în fiecare zi, sub cerul clar și pur,
Se naște mulțumirea în satul Hetiur.
Cu inimi luminate, în dragostea divină,
Ei merg pe calea sfântă, spre slava ce-i senină.