Frumusețea cea trupească
Autor: Augustin Tecar
Album: De la nădejde la bucurie
Categorie: Diverse
Frumusețea cea trupească
Este-un dar din cele rare.
Dar din cele mai cu grijuri
Ce-o-nsoțesc mereu alături,
Și-i mai nefolositoare
Pentru viața viitoare.

Cunoștința și credința
Nu se luptă între ele,
Ci se înfrumusețează,
Reciproc se luminează
Ca și cerul cu-a’ lui stele.
Să ne bucurăm de ele!

Una fără cealaltă
Suferă și rătăcește.
Numai când merg împreună
Lumina e cea mai bună,
Calea noastră strălucește.
Și Dumnezeu se mărește.

A nu judeca pe nimeni,
A ierta pe orice ins,
A te înfrâna întruna,
Fapte bune-a-ți aduna
Și-a feri ce nu-i de-atins,
La aceasta m-am deprins.

A munci fără a cere,
A cinsti tot ce-i frumos,
A-i privi pe toți iubindu-i,
Niciodată clevetindu-i,
Asta-nseamn-a fi-n Hristos
Pe-orice drum, victorios.
Amin. (Luni, 30 noiembrie 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/288750/frumusetea-cea-trupeasca