Doamne, cât de minunat...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala
Doamne, cât de minunat ai lucrat în viața mea
Când mi-ai pus în piept iubire şi mi-ai dat din pacea Ta...
Nu am mai privit la valuri şi la nori n-am mai privit
Căci erai cu mine Doamne şi-am știut că sunt iubit...
Parcă-mi amintesc şi-acum cum prin lume rătăceam
-Suflet pustiit şi trist ce viața nu-nțelegeam-
Până mi-ai ieșit în cale... Prieten bun şi minunat
Şi în Tine şi prin Tine fericirea am aflat...
Au mai fost dureri şi lacrimi... răni deschise au mai fost
Dar ai fost Balsam divin, Scut mi-ai fost şi Adăpost
Iar suspinele ascunse în zâmbet s-au transformat
Când Te-ai coborât prin Duhul şi tainic m-ai mângâiat...
Azi privesc în urmă anii -şi nu sunt puțini deloc-
Unii amprentați de lacrimi, alţii de-a iubirii foc
Dar, cu reverență spun, deschizându-mi inima: ,
„Doamne, cât de minunat ai lucrat în viața mea!”
Vulcan-22-09-2024
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/288934/doamne-cat-de-minunat