Psalmul 88
Autor: Augustin Tecar
Album: Psaltirea în versuri
Categorie: Rugăciune
Doamne Dumnezeul mântuirii,
Din Tine curg izvoarele fericirii.
Ia aminte la cererile ce le-nalț,
Condu-mă pe calea vieții de braț.

M-am săturat pe-acest pământ de rele,
Îndreaptă-mi spre Tine cărările mele!
Izbăvește-mi viața din groapa de tină,
Ridică-mă Doamne prin har la lumină!

Aproape sunt, Doamne, să cad în groapă,
Vino degrabă, din curse mă scapă.
Atât de slăbită îmi este a mea putere,
Nădăjduiesc la Tine să găsesc mângâiere.

Aproape că-s, Doamne, printre cei morți,
Dar Tu dai tărie, har și viață la toți.
Vrăjmașul îmi sapă o groapă-mormânt,
Izbăvirea îmi vine prin Numele-Ți sfânt.

Am fost aruncat în groapa cea mai de jos,
Salvare-am primit prin jertfa lui Hristos.
Valuri mari și negre trecut-au peste mine,
Dar Tu m-ai ridicat și mi-ai făcut bine.

O clipă m-ai lăsat singur, fără prietenie,
Să fiu pentru alții scârbă și urgie.
Ochii mi se topeau de multă suferință,
Dar Te-am chemat să-mi dai biruință.

Că nu pentru cei morți soarele răsare,
Ci pentru cei vii ce-așteaptă-ndurare.
Că nu cei morți vestesc laudele Tale
Doar cei izbăviți Îți cântă osanale.

De aceea, Doamne, -Ți cer ajutorul
Și știu că numai Tu ești Biruitorul.
Rugăciunea-mi se-ndreaptă spre Tine
Și la vremea potrivită ajutorul Tău vine.

Din tinerețile mele mult am suferit,
Totuși, Tu Doamne, așa mult m-ai iubit.
Când credeam că-s de tot nimicit,
Tu mi-ai fost ajutor și m-ai izbăvit.
Amin.
(Marți, 13 iulie 2021)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/288993/psalmul-88