Domnul mi-a spus foarte clar că multe din problemele noastre ar putea fi rezolvate dacă ne-am lua timpul necesar pentru a rămâne singuri cu Dumnezeu, căutând Fața Lui. Să avem zilnic acel timp intens de rugăciune cu Domnul. Când studiaţi Biblia, veți găsi că fiecare om al lui Dumnezeu din Vechiul Testament, care a fost folosit de Dumnezeu, a fost un instrument prin ungerea și minunile lui Dumnezeu ce s-au întâmplat în viaţa lui sau în viaţa ei.
Veți descoperi că erau bărbați și femei ce aveau o viață de rugăciune intimă.
Au avut acest obicei de a închide totul, de a se separa de lume și de toate celelalte pentru a avea un timp special cu Tatăl Ceresc.
Daniel s-a dus în camera lui, a deschis fereastra și s-a rugat. Dar s-a rugat în secret! El îngenunchea de trei ori pe zi, se ruga și mulțumea Dumnezeului său. Dimineață, la prânz și seara, îngenunchea pentru a mulțumi, a se închina și a-L lăuda pe Tatăl său ceresc.
Isus S-a dat pe Sine exemplu pentru rugăciunea intimă. Scriptura ne relatează acest lucru. El a căutat în permanență locuri pustii pentru a se ruga. Când se ruga, Își trimitea ucenicii pentru că El trebuia să stea singur cu Tatăl Său.
"După ce a dat drumul noroadelor S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase și El era singur acolo." (Matei 14:23)
Veţi găsi în toată lucrarea lui Isus că El, dis de dimineață, se ridica și mergea într-un loc pustiu, unde nu era nimeni în jur și acolo se ruga.
" După ce Și-a luat rămas bun de la norod, S-a dus în munte ca Să se roage." ( Marcu 6:46)
Dumnezeu dorește să te aibă singur pentru Sine. Am învățat aceste lucruri... că nu voi primi călăuzire de la Domnul, nu voi atinge niciodată potențialul meu în Hristos, nu voi avea niciodată lucrarea pe care El dorește să o am decât doar dacă petrec timp prețios cu Domnul în singurătate!
" În zilele acelea, Isus S-a dus în munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu." (Luca 6:12)
Îmi vei spune: "Pastor David, El a fost Fiul Dumnezeului celui viu. Era supranatural. Este ceva ce El avea și pe care eu nu îl pot face... " Dar Scriptura spune foarte clar:
"Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui." ( Ioan 14:10)
În rugăciunea intimă, în singurătate, Dumnezeu Își dezvăluie cel mai mult inima copiilor Săi. Dumnezeu l-a atins pe Daniel când era singur în rugăciune. Tot atunci i-a și vorbit, de asemenea i-a dat revelații. Daniel a spus: "Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului, pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril... El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine și mi-a zis: " Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea, căci tu ești preaiubit și scump." (Daniel 9)
În timp ce se ruga, Dumnezeu i-a dat lui Daniel revelația care parcurge tot drumul prin istorie, deoarece a stat singur cu El.
El este un Duh al îndurării și al rugăciunii, conform profetului Zaharia. (Zaharia 12:10)
Dacă aveţi Duhul Sfânt în voi, atunci simțiți această urgență de a vă ruga. Acordați timp! Puneți timp deoparte. Prin toată Biblia, atât Noul cât si Vechiul Testament, veți găsi " și-a pus inima să-L caute pe Domnul".
Tatăl meu mereu îmi spunea: "David, sunt doar 24 de ore pe zi. Ai tot atâtea ore pe zi cât a avut și Ilie! Te poţi ruga la fel de sârguincios și la fel de mult, cu credincioșie ca Ilie sau ca oricare alt om al lui Dumnezeu din Vechiul Testament." El a imprimat aceasta în mine. În permanenţă mi-a amintit cu dragoste... "David, Dumnezeu întotdeauna face o cale pentru o persoană care se roagă... " Este posibil ca alții să nu găsească o cale. Este posibil să nu primești o educație bună. Este posibil să nu ai toţi banii și toate lucrurile pe care ceilalți le au. Dar Dumnezeu întotdeauna cunoaște bărbatul sau femeia care se roagă și Dumnezeu va face o cale. El mereu a lucrat așa!