Au și cuvintele-o durere și-un chin și-o suferință-a lor,
când sunt silite să ascundă sau să arate ce nu vor,
când sunt împinse să zdrobească un adevăr într-un blestem,
atunci cuvintele-au o spaimă în care tremură și gem.

Ce dar divin este cuvântul, ce cu etern și unic rost
și cum s-ar cere spus de-oricine cum cel Dintâi Cuvânt a fost...
N-ar trebui rostit cuvântul decât cucernic și pios,
din Adevăr și din Iubire - așa cum l-a rostit Hristos.

Dar ce mult sufere cuvântul cînd îl împingem în noroi,
când îl sucim, când îl ascundem și când e necinstit de noi,
cu cât de sfânt respect s-ar cere să spunem orișice cuvânt,
dar ce murdar și ușuratic îl spun atâția pe pământ!

Ce-nfricoșată-nvinuire va spune-odată la Sfârșit,
în contra nebuniei noastre cuvântul nostru chinuit,
cum ne va-nvinui în fața Înfricoșatului Județ
cuvântul spus cu-nșelăciune, cu nedrepte și dispreț!

Să-ți fie teamă de cuvântul pe care-l taci ori îl grăiești,
căci și lui Dumnezeu și lumii el te arată cine ești
și-n Veșnicie te vei duce la Cel Milos
ori cel călău,
după osânda sau răsplata ce-ți va rosti cuvântul tău!