Tu îmi ești lumina vieții,
Fără Tine e amar,
Fără Tine sunt o umbră,
Un pierdut în gol... hoinar.

Fără Tine sunt o frunză,
Dusă în pustiu de vânt,
Cu sfârșit în plâns... durere,
Unde nu se-aude cânt.

Fără Tine nu-i lumină,
Noaptea este lungă... grea,
E pustiul fără margini,
Fără de iubirea Ta.

E zaduful mult mai mare,
Fără de al Tău cuvânt,
Ce adapă secetoșii,
Când aleargă pe pământ.

Tu ești steaua lucitoare,
Ce străluce timpul greu,
Să se vadă-n el puterea,
Ce o ai Tu Dumnezeu.

Doar la Tine-i vindecarea,
Celui ce-i bolnav adânc,
Lacrimile suferinței,
Le transformi doar Tu în cânt.

Fără Tine sunt țărână,
Fără Tine sunt pierdut,
Nunti Tu aduci sfârșitul,
Ca să fie-un început.

Nimenea vre-o dat nu poate,
Ca să fie cum Tu ești,
Tu-ai creat pământul... cerul,
Peste toate-mpărățești.
Amin