Tânjesc iubitul meu Mântuitor
Să Te-ntâlnesc pe nori când Te ivești,
Că nu e nimeni mai fermecător,
Și n-am în suflet mai intens vreun dor
Decât să Te privesc așa cum ești.
De ce nu vii, de ce mai zăbovești?

Te-aștept, Te chem, suspin după suspin,
Doar la hotar de zări vei apărea...
Zi după zi pământu-i mai străin,
Dar cerul Tău, ah, cerul Tău senin...
Acolo-i patria și casa mea.
Isuse, oare când Te voi vedea?

Și să zburăm pe-a stelelor cărări
Spre locul care mi l-ai pregătit,
Unde nu-s lacrimi, griji, nici întristări,
Ci sfinte și eterne desfătări...
O, adu-al veșniciei răsărit,
Și vino, vino, Domnul meu iubit!