Luca 11.14-26
Întreaga pericopă, apropo, folosesc traducerea NTR, vorbește despre faptul că Mântuitorul alungă un demon sau un duh necurat.
Vestea bună: un duh necurat poate ieși dintr-un om vs. 24
Vestea rea: un duh necurat care a ieșit dintr-un om poate reintra în acel om vs. 26
Avem astfel trei ipostaze referitoare la demoni:
Împărăția lui Dumnezeu și stăpânirea unui demon în viața cuiva sunt două realități care nu pot fi regăsite simultan în nimeni.
Isus alungă demonii vs14. Demonii pot fi alungați sau pot fi atrași printr-o viață de păcat. În momentul eliberării persoana în cauză a început să vorbească cursiv, mai înainte fiind mută. Adică, spiritualizând: a început să trăiască în normalitate – darul vorbirii descrie un element de normalitate al vieții și comunicării umane. Acolo unde sunt atrași demonii (printr-o viață de păcat) nu se mai poate vorbi despre o viață trăită în normalitate. De aceea atunci când auziți expresii de genul „trăim într-o lume sărită de pe fix” să vă gândiți că una din consecințele majore ale păcatului este demonismul – atragerea de demoni – și incapacitatea de a mai avea un comportament și relaționare normală. Pot să te întreb cum arată viața umană din jurul tău? E prea mult dacă te întreb „Cum arată viața ta? ” E caracterizată viața ta de normalitate?
Concluzia implicită acum, ar fi aceasta: normalitatea lumii acesteia nu poate fi normalitatea vieții pe care ne-o propune Hristos.
Vs. 26 afirmă că acolo unde este reluată interacțiunea și stăpânirea demonică în viața unei persoane, acel demon îl duce pe om, ca stare generală, la mai rău nicidecum la mai bine.
Închei acest articol devoțional cu următoarea provocare pastorală: dacă vrei să-ți fie mai bine și nu mai rău în viață,
Și nu uita: la mai bine în viață nu te poate duce decât Isus Hristos!