De șase mii de ani, pământul stă-n picioare,
Și totul se supune la cuvântul Tău;
Dar cine-l stăpânește, Îți mulțumește oare,
Sau îl consideră ca cel mai mare rău?

Să-Ți mulțumească, pentru unii-i foarte greu,
Să-și înalțe fruntea și să spună: “ Doar Tu”;
În schimb, plini de îngâmfare spun: “Eu”
Și uită că din neam în neam, Tu ești Dumnezeu!

De la greutatea de-a-Ți spune mulțumesc
Ajuns-au să afirme că tu nu exiști;
Să spună că din întâmplare florile-nfloresc
Și că dintr-o maimuță evoluând, tu miști!

Daca ar fii în felul spus de ei,
Cum de ea noaptea, floarea își deschide,
Regina Nopții, numele să-i știi de vrei,
Și cum de ziua, floarea repede-și închide?

Nu-i lucru omenesc, e supranatural,
Și pentru că citesc Scriptura-n fiecare zi,
Îți spun că-i un Dumnezeu real
Și îți mai spune ceva: “ E Dumnezeul meu să știi!”

Iar omul să evolueze din maimuță,
Cine-a mai pomenit așa ceva vreodată?
Renunță la asemenea idei, renunță,
Noi suntem în mâna lui Dumnezeu o artă!

Și îți mai spun încă ceva,
Dumnezeu ți-a dat o mare șansă,
Căci, cândva, din Cerul Său venea,
Un Fiu de Dumnezeu, ce pentru tine lacrima-și vărsa!

Să vină pentru mine, un nemulțumit,
Un răzvrătit fără obraz și fără de iubire?
Un om rebel, căci n-am fost un smerit,
Să vină din Mărire, din Slavă pentru mine?

Să lase totu-n cer, să vină să slujească,
Salvarea omului, el asta a urmărit,
Sufletul este ceva de preț, El vrea să-l mântuiască,
El, da, a fost un om smerit!

S-a dus până la cruce, trei cuie a primit,
Și o coroană nu de aur, ci de spini amari,
Prin Jertfa de la Cruce, iertare am găsit,
Suntem spălați, dar înainte-am fost murdari.

Ai ocazia să te întorci la Dumnezeu,
Și pentru tine a murit chiar Fiul Său,
El te îndeamnă zi de zi, mereu,
Să-ți dea mântuirea-n dar, cadou!