Din zorii zilei mele în lanul Tău m-am dus,
culegător de spice, așa cum Tu mi-ai spus.

Cântau secerătorii, eu îi urmam tăcut,
sfios și singuratic și lăcrimând ca Rut.

Prin tot zăduful zilei, sub soarele arzând,
cu fruntea aplecată m-am ostenit tăcând.

Dorind când vine seara să-Ți pot aduce-n prag,
c-o dragoste smerită toți snopii strânși cu drag...

Stăpâne, iată seara se-ntinde peste văi,
pe rând se-ntorc Acasă toți lucrătorii Tăi.

În urma tuturora mă-ntorc și eu tăcut,
sfios și singuratic și lăcrimând, ca Rut.

Mă rușinez de rodul puțin agonisit,
dar Tu cunoști arșița prin care m-am trudit.

O, iată vine noaptea, Îți cer un adăpost
s-adorm cu cei cu care la munca Ta am fost.

Întinde-Ți peste mine veșmântul Tău plăcut,
la sfintele-Ți picioare s-adorm și eu, ca Rut.

Iar Mâine Dimineață mă scoală fericit,
să-ntâmpin Bucuria spre care-am suferit!