Soția mea în urmă cu 4 ani a avut un accident vascular, o comă de gradul 4. După ce am internat-o la terapie intensivă, la ora 4 dimineața, un medic neurolog m-a invitat în cabinet, m-a invitat să iau loc pe scaun și m-a întrebat:

— Aveți copii?

— Am 14 copii.

— Din cunoștința ce-o avem, din experiență, din ceea ce am citit în cărți, din ce am învățat, mi-e greu să vă spun, dar șanse nu există. Du-te acasă, pregătește-ți familia că soția dumitale va pleca.

— Unde?

— Dincolo.

     M-am uitat la el, parcă mi-a turnat plumb în picioare când mi-a spus. Nu există șanse omenești pentru salvare. Am ieșit afară în răcoarea dimineții și am ridicat ochii spre cer: „Doamne, eu am spus la oameni că trăiești, am avut ocazia să am foarte multe experiențe cu Tine, eu am văzut foarte multe minuni dumnezeiești, nu am pretenția că sunt într-o stare exact după voia Ta, îmi văd scăzămintele, dar, Doamne, am nevoie de ajutorul Tău.” M-am dus acasă, nu dormea nimeni la ora aceea, era viața mamei în joc. Am chemat toți copiii și am zis:

— Trebuie să vă spun ceva foarte greu: nu-i sigur că vreodată mama mai trece pragul acestei case. Uitați ce mi-a spus medicul… și eu nu-i pot contesta experiența, dar nici el nu știe ce știm noi. Ne rămâne un singur lucru: să apelăm la tronul îndurării lui Dumnezeu. A început rugăciunea, cum nu ne-am mai rugat niciodată în viață. La ora 10 dimineața încă ne rugam cu ușile deschise de se auzea la 3-4 case cum ne rugam. Mi-a spus un frate care nu știa atunci ce problemă avem că s-a gândit că ne-am schimbat cumva religia. Nu ne făceam că ne rugăm. Am spus: noi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, dacă nu intervine Dumnezeu, suntem cei mai nenorociți oameni. Eu rămân fără soție și voi rămâneți fără mamă. Hai să căutăm unde suntem vinovați. Și când am început să ne rugăm cu adevărat, era un băiat lângă mine, Abner, în anul 2 la profesională, am pus mâna pe umărul lui și am zis:

— Abner, roagă-te mai încet. Ziceai că se desface tot la rugăciune. Niciodată nu s-a rugat Abner așa. Nici nu am crezut că am copii așa rugativi. Era o rugăciune cu lacrimi din plin. Am început să iau hotărâri care mă costă scump și în ziua de astăzi. Cu scopul acesta le-am luat ca soția mea să fie vindecată. N-aveam nevoie atunci de liturghie, nici chiar de versete din Biblie, aveam nevoie de un Dumnezeu autentic și viu.

     Când i-au făcut după un timp remeneul, doamna asistentă care lucra la aparat a chemat medicul neurolog și acesta a exclamat că este o mare minune a lui Dumnezeu. Soția mea a fost vindecată deplin prin îndurarea  Domnului Isus. Slăvit să fie Numele Lui. Amin.

Mircea Colțea