Ți-ai tot pierdut din clipe, din zile și din ani,
pe mulți dintre prieteni ți i-ai făcut dușmani
și multe gânduri bune le-ai tot lăsat 'napoi
și-acum o ceață groasă te-mpinge spre noroi...

Rânjind, satana vine spre tine-ncet-încet,
făcându-ți ce-a fost dulce în fiere și-n oțet,
prietenii și frații ți-a spus să-i lași demult
și ce-aveai bun în tine, la-ndemnul lui ți-ai smult...

Câte prilejuri sfinte, pe rând le-ai lepădat,
îndemnurile bune le-ai frânt și le-ai călcat,
vrăjmaș privind spre ceruri, sfidai pe Dumnezeu...
iar astăzi iată, plată ți-e blestemul cel greu.

Cu ce-ai rămas din toate câte-ai sperat cândva
acum când vine moartea și n-o poți alunga...
Ce-aștepți să-ți dea satana în iad sărman ateu
când ai ucis lumina și-ai râs de Dumnezeu?

O, dacă cea din urmă clipită-ai mai putea
să-ți plângi zdrobit păcatul cu jalea cea mai grea,
Hristos ți-ar mai întinde și ție-un ultim har
- dar în clipita morții minuni se fac prea rar!