Nu mai purta povara păcatelor murdare
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Sub harul Domnului
Categorie: Paște
Nu mai purta povara păcatelor murdare

Nu mai purta povara păcatelor murdare,
Vino la crucea Domnului Isus!
El le-a purtat pe umeri și ți-a adus salvare
Ca tu să nu mai ai nimic de dus.

El a murit pe cruce pentru tine
Să te salveze din lumea de noroi,
Să nu mai rătăcești pe căi străine
Pierdut în întuneric, în clisă și nevoi.

Vino la Isus căci ți-a luat păcatul
Și te-a spălat în sângele Său sfânt,
Ca Dumnezeu nu mai există altul
Să meargă pentru tine în mormânt.

Doar El, ființa atât de minunată și de bună
Ce S-a lăsat jertfit pe crucea din genuni
A coborât din cer, din lumea de lumină
Să ia păcatul tău și al întregii lumi.

Vino la Isus, la Domnul Sfânt și mare!
Vino la El cu tot ce ai, așa cum ești,
Nu mai purta povara păcatelor murdare
Vino la Domnul Sfânt ca să te curățești.

Amin!
15.10. 2024
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/290638/nu-mai-purta-povara-pacatelor-murdare