Acum mi-e dat să Te cunosc -
Cu duhul frânt în mine,
Ce-aici nu-și mai găsește rost
Și geme după Tine...

Confuz de tot ce a trăit,
Suspină să-nțeleagă
Un Caracter desăvârșit -
Isus - sublima Taină...

Din menghina durerii reci,
Ce-adesea îl răpune,
Își zboară dorul către veci,
Spre-un Pisc de-Nțelepciune...

Mai contopit cu Pieptul Tău,
Cu Dorul Tău, Iubire,
Să vadă lumea ca-ntr-un hău,
Din sfânta-Ți liniștire...

Să-l ții în braţe ca pe-un prunc
Şi să-l ogoi mai dulce...
Şi nicio umbră din văzduh
Nicicând să nu-l apuce...

El, gângurind, ar îngâna
Orice, orice ai spune...
Căci orice faci e Voia Ta
Şi Voia ta, Minune... !

Şi tot ce-ngădui pe pământ
Şi pe ai Tăi ce-i doare
Îi poartă către-un Țel mai sfânt
Pe-acei doriţi de Soare...

În clipa Sfintei Părtăşii,
Cu vălul dat deoparte,
Mai copleşit aş preamări
Voinţa Ta aparte...

Căci aş vedea ce azi nu văd -
Cât m-ai iubit pe mine...
Şi al oştirilor prăpăd
Vuind în înălţime... !

Și-aș auzi meschinul sfat
Și-a cernerii sentință -
De-al cântări de cel curat,
Tăcând în suferință...

Ai tace Tu... Da-n Pieptul-Ți sfânt
Cum urlă Mijlocirea... -
Cum nu sunt inimi pe pământ
Să poarte-așa Iubirea... !

Aș ști, Isus, că Tu poți Tot... !
Că nimeni nu-i ca Tine... !
Și Ți-aș gusta Iubirea-nnot -
Talazuri peste mine...

Cutremurat, m-aș prăbuși
Sub Legile-ți preadrepte,
C-am îndrăznit a cântări
Ce n-am putut pricepe... !

Aș fi scârbit de starea mea -
Mai negru de-un tăciune... !
Răpus de strălucirea Ta
Și-nvins de-Nțelepciune... !


Acum mi-e dat să Te cunosc -
Durerea-i Reveria,
Lumina care cere-un cost -
Să-mi sorb nimicnicia...

S-o sorb... S-o sorb... Până-n străfund -
Mândriei antidotul... !
Și-n Ființa Ta să mă afund,
Ca-n Tine să fiu Totul... !

Eu, gângurind, aș îngâna
Orice, orice ai spune...
Căci tot ce sunt e Voia Ta
Și Voia Ta, Minune... !

Amin.