Cine poate să-nţeleagă acel vuiet nerostit
Care umblă pe-ntunerec într-un suflet chinuit,
Pe când nu mai vine somnul şi când tâmplele te dor
Şi când gândurile toate se îngrămădesc în stol?

Cine poate să aleagă care-i lamura de vis
Care vine din lumină şi te-nalţă-n Paradis,
Ce te ţine în trezie, în vegherea rugăciunii,
Când în flacăra iubirii se topeşte scoarţa humii?

Cel ce-i Suveran în ceruri, Cel venit din Paradis,
Mielul sfânt din veşnicie, necreat şi necuprins,
Străbătând prin neagra noapte a disperării din abis,
Punând steagul biruinţei când pe cruce a învins,

Numai El te înţelege, numai El rostul îţi ştie,
De aceea te alege pentru Sine-n veşnicie.