Urmele pașilor Tăi
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cu răbdare și credință
Categorie: Rugăciune
Urmele pașilor Tăi


Urmele pașilor Tăi
Mă inspiră și mă duc
Iar gândul că mă mai vrei
Bucurii multe-mi aduc

Știu că am greșit Isus
Și mult, am păcătuit
Dar am un vis, la cer sus
Vreau să ajung, negreșit

Rele multe am săvârșit
Mă căiesc și acum de ele
Prin pustiu am rătăcit
Și-am trăit momente grele

Căci Tu Te-ai îndepărtat
M-ai văzut, dedat la rău
În voia mea m-ai lăsat
Să fac după capul meu.

Și încercările, au venit
Căci cel rău, atent era
Necazuri m-au năpădit
Era tristă viața mea

Am plâns cu lacrimi amare
C-am greșit și Te-am lăsat
Și acum, Îți cer îndurare
Fii al meu, Părinte drag!

Așa cum ai fost cândva
Când am fost supus, umil
Celui rău, nu mă lăsa
Eu în fața Ta mă închin

Iartă tot ce am făcut
Răul, ce l-am săvârșit
Vreau s-o iau de la început
De-mi îngădui, Domn iubit

În rugă, evlavios
Vreau Isus, să-mi cer iertare
Fii al meu cum ai mai fost
Milă vreau și îndurare,

Vreau în pace să trăiesc
Sus la cer, să fiu cu Tine
Lângă Tronul Tău ceresc
Lăudat să fii Stăpâne!

Amin

Câmpia Turzii, 17 octombrie 2024
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/290724/urmele-pasilor-tai