Chiar de valul se ridică
Autor: Gavril Florea
Album: Gânduri de la Dumnezeu vol 2
Categorie: Incurajare
Chiar nimic nu e prea greu,
Pentru al meu Dumnezeu!
Muntele îl preface în vale,
Dacă mergi pe a Lui cale.

Nimic nu-i cu neputința,
Este mai presus de știință.
Dacă vei avea credință,
Vei primi sigur biruință.

Chiar de valul se ridică,
Să nu ai pic de frică,
Cu-n Cuvânt El, îl oprește,
Peste ape stăpânește.

Vântul, gerul, chiar și marea,
Îi arată splendoarea.
El pe toate le-a creat,
Că-i Dumnezeu adevărat.

El veghează peste toate,
Este dincolo de moarte,
Îți dă viață din mormânt,
Dacă crezi a Lui Cuvânt.

Pe toți ne vrea mântuiți,
Prin Isus, salvați, iubiți,
La toți dragoste ne arată,
Vrea să-l primim îndată.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/290757/chiar-de-valul-se-ridica