1. Mai cheamă-mi, Isuse, al meu duh zdrobit
Să verse şiroaie de lacrimi
Și spală-l, Isuse, de tot ce-a trăit
Prin negura nopţii de patimi!
R1: Mai dă-mi pocăinţă în sufletul meu,
Dă-mi Har și credinţă deplină,
Smerenie sfântă mai dă-mi, Tu, mereu
Să umblu pe căi de lumină!
2. Mai iartă-mi, Isuse, tot cât Ţi-am greşit,
Că nu este om fără vină
Și-nvăluie-mi dulce tot duhul zdrobit
Și-n pacea iertării alină!
R2: Mai dă-mi o speranţă în sufletul meu
Și-mbracă-mă-n haina-nnoirii
Și ia-mă cu Tine, Isuse, la greu
Să scap de ispitele firii!
3. Mai lasă-mi, Isuse, suspinul trudit
Plecat în genunchi să Te cheme,
Mai iartă-mi, Isuse, piciorul greşit
Și-ndreaptă-mi umblarea prin vreme.
R3: Mai dă-mi o lumină în sufletul meu
Din sfânta şi dreapta credinţă,
Uneşte-mă veşnic, Isus, Dumnezeu
Cu Marea și Sfânta Ta Fiinţă!
Amin