Doamne-ajută-mă să strâng
Autor: Traian Dorz
Album: Cântările eterne
Categorie: Rugăciune
Doamne-ajută-mă să strâng,
lacrima dator s-o plâng,
și mă-nvață cum s-adun
tot ce sunt, tot ce sunt dator să spun.

Să nu trec pe lâng-un dor
făr-a-i da ce sunt dator,
să nu trec pe lâng-un prag
făr-un grai, făr-un grai rostit cu drag.

Să nu trec pe lâng-un chin
fără-o șoaptă și-un alin,
să nu-ngrop nici un apus
făr-un semn, făr-un semn cu dulce pus.

Doamne-ajută-mă s-ascult
tot mai treaz și tot mai mult,
tot ce-i dulce și frumos
din Cuvântul, din Cuvântul lui Hristos.

Și ajută-mă să țin
orice bob de grâu divin
și-nspre rodul sfânt să-l pun
în pământul, în pământul cel mai bun.

Ca la Sfântul Seceriș,
să-mi pot duce-n Luminiș
roade dulci cu brațul plin
pentru Slava, pentru Slava Ta.
Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/290781/doamne-ajuta-ma-sa-strang