N-am apucat să te salut...
Autor: Emanuel Hasan
Album: B.
Categorie: Înmormântare
Ultima oară-mi amintesc că-n față ne-am văzut
Dar că la ceruri vei pleca chiar nu aș fi crezut...
A fost recent, a fost ca ieri a noastră întâlnire
Iar astăzi, brusc, am auzit că ești în veșnicie!
Și pe de-o parte, inima atât de mult mă doare
Dar pe de alta-s fericit că ești sus, în splendoare!
C-așa rămâne un creștin când cei dragi au plecat:
Îndurerat dar plin de dor, de cer mult mai legat!
Și cum să nu fiu mai legat de Dumnezeu, de cer,
Când știu că ai ajuns acas' unde nu sunt dureri?
O, cât de mult tu ți-ai dorit să intri în lumină
Prin porțile ce-au suferit piroane fără milă!
Și în grădină tu ai vrut să vezi eterne flori
Ce nu se ofilesc nicicând, căci sunt mai sus de nori!
Udate-s de al Vieții Râu cu apă minunată:
Știai că nu s-or ofili la Domnul niciodată!
N-am apucat să te salut, să-ți spun: "Drum bun în slavă",
Du sfinte salutări în cer, în patria mea dragă!
Dar bine știu că în curând, din nou te voi vedea
Și sus, pe nori, lângă Hristos, te voi îmbrățișa!
Căci nu aici e casa mea, aici sunt efemer,
Sunt un străin jos pe pământ iar casa mea e-n cer!
N-am apucat să te salut, dar ceasul bate, bate
Și pân' la miezul nopții sunt clipele numărate!
Aproape-i ceasul hotărât de Mirele iubirii
Ca să își ia Mireasa Sa la trâmbița Răpirii!
Că să te văd n-am mai putut, nu-i veșnică durere,
Căci timpul se va mistui pe nori de mângâiere!
Și-atunci când ne vom revedea pe zarea spre mărire
Rămas bun n-a mai exista și nicio despărțire!
Căci cele vechi se vor surpa în hău pe totdeauna
Când sus, în ceruri vom primi de la Hristos cununa!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/290893/n-am-apucat-sa-te-salut